Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete.
•Gabriel Garcia Marquez - ultima scrisoare din “veacul de singurătate”.

joi, 31 octombrie 2013

PATEU DIN FICĂȚEI DE PUI CU CEAPĂ

Ingrediente:
2-3 ficăței de pui
O ceapă uscată
2 ouă fierte tari
O lingură cu ulei
50 g unt
O lingură cu smântână
Sare, piper și ceapă verde după gust

Preparare:

Se pune uleiul la încins. Se adaugă ceapa fin tocată și se călește până devine sticloasă. 

Se adaugă ficățeii 

și se călesc în continuare. 

Se lasă să se răcească apoi se pun în blender cu tot cu ceapa și uleiul în care s-au călit. Se adaugă ouăle fierte, untul, smântâna. Se condimentează cu sare și piper. Se transferă pateul într-un bol și se amestecă cu ceapă verde fin tocată. 

Se decorează bolul după inspirație.

miercuri, 30 octombrie 2013

MĂMĂLIGUȚĂ CU CIUPERCI ȘI SOS DE ANȘOA ȘI USTUROI

Un fel de mâncare de inspirație italiană, gătit de o evreică și publicat pe un blog rusesc.
Vă prezint varianta mea:
Ingrediente pentru două porții:
4 pălării de ciuperci Portobello (am folosit ciuperci albe)
Pentru mămăliguță
300 ml lapte
3 linguri cu mălai instant (de la Panzani)
3 linguri cu smântână
Sare și piper după gust
Pentru sos:
30 g unt topit și răcit
5-6 linguri cu ulei de măsline (am folosit de floarea soarelui)
6 căței de usturoi (am pus mai mulți)
6 fileuri de anșoa
O lingură cu smântână
O linguriță cu suc de lămâie
O linguriță coajă rasă de lămâie (nu am pus)

Preparare:
Pentru început se pregătește sosul: într-o tigaie, la foc mare se încălzește uleiul. Se adaugă usturoiul zdrobit grosier 

și se călește până se rumenește ușor. 

Se scot cățeii de usturoi și se aruncă. În vasul mixerului sau al robotului se pune untul topit și răcit, 

uleiul aromat cu usturoi (mai puțin 1-2 linguri, care se vor folosi la prăjirea ciupercilor), fileurile de anșoa, smântâna, sucul și coaja de lămâie (mie nu-mi place coaja de lămâie decât în prăjituri, așa că nu am pus). 

Se pornește mixerul și se omogenizeză. Sosul obținut, are consistența unei maioneze și un gust fin, catifelat. Se pune sosul într-un bol.

Pentru mămăliguță, se pune laptele la fiert cu un praf de sare. Când ajunge la fierbere se pune mălaiul în ploaie și se amestecă timp de 1-2 minute. Se adaugă smântâna și se mai fierbe 1 minut, se condimentează cu sare și piper după gust și mămăliguța este gata. 

Se așează în două farfurii care se țin la cald.
Se pregătesc ciupercile: se scot piciorușele și se șterg bine pălăriile cu un burete ud (ciupercile nu se spală pentru că vor lăsa prea multă apă și se vor muia). Se înfierbântă uleiul aromat cu usturoi, se asezonează pălăriile

 ciupercilor cu sare și piper și se prăjesc la foc mare timp de 2-3 minute pe fiecare parte.


Servirea: peste mămăliguța din farfurii se pun câte două pălării și căte 2-3 linguri de sos.





marți, 29 octombrie 2013

OMLETA CU CARTOFI ȘI BACKON

Pentru  această rețetă m-am inspirat de pe blogul ”Retetele lui Nicolai”, deși acum câțiva ani am mâncat o asemenea omletă preparată de fiul meu, Radu (învățase rețeta în Spania). Singura deosebire era că Radu tăiase cartofii cubulețe, dar eu am considerat că se fac mai repede dacă sunt tăiați rondele.

Ingrediente:
2 cartofi mari
2 ouă
200 g backon
2 linguri cu smântână
Puțin cașcaval ras
Usturoi, chives (ceapa ciorii), sare și piper după gust

Preparare:
Cartofii se curăță, se taie felii și se pun pe un prosop de bucătărie. 

Backonul se taie și el felii apoi fâșiuțe. 

Cele 2 ouă se pun într-un castronel,

 se adaugă smântâna, cașcavalul ras, 
usturoiul tocat, chives, sare și piper.


 Se bate bine cu furculița.

Se pune backonul într-o tigaie  și se rumenește ușor. 

Se scot fâșiuțele de backon pe o farfurie. In grăsimea rămasă se adaugă rondelele de cartofi , se acoperă tigaia cu capacul și se țin până se moaie cartofii. Se scot și se pun pe hârtie absorbantă. 

Într-o tigaie se pun cartofii. 

Peste ei se pune backonul 

apoi ouăle bătute cu celelalte ingrediente.


Este foarte consistentă și gustoasă.


luni, 28 octombrie 2013

RĂCITURI DIN RASOL DE PORC ÎN STIL RUSESC – HOLODEȚ


Ingrediente:
Un rasol de porc
O ceapă
Un morcov
½ dintr-o rădăcină de țelină
Câteva boabe de piper
O foaie de dafin
O căpăţână de usturoi
Sare
Câteva măsline și pătrunjel verde pentru decor

Preparare:
Rasolul de porc  se spală, se taie şi se pune la fiert cu apă rece, care să acopere carnea şi s-o depăşească cu 2 degete.  Se pune o linguriță de sare și se fierbe descoperit şi la foc mic, pentru ca zeama să rămână limpede. 

Se spumuiește des. Când este aproape gata se pune o ceapă, un morcov,  

rădicina de țelină, câteva boabe de piper şi o foaie de dafin.

Când zeama a scăzut, ajungând sub nivelul cărnii, se ia oala de pe foc şi  se scoate carnea şi legumele fierte. Carnea se desprinde de pe oase şi se desface în fâșii subțiri.  Când zeama s-a răcorit, se adaugă usturoi pisat după gust. Se potriveşte de sare, piper şi ustroi. Zeama se strecoară de două ori. Se pune câte o lingură pe fundul bolurilor  în care se vor pregăti răciturile. Se lasă să se închege. Se decorează cu rondele de morcov și de măsline. Se așează fâșiuțele de carne și se toarnă cu grijă aspicul strecurat. Se dă la rece să se închege (eventual de seara până dimineața).

Înainte de servire se moaie bolurile în apă fierbinte  și se răstoarnă pe platou sau se așează pe platou cu gura în jos și se încălzesc cu feonul. Se decorează platoul cu pătrunjel verde.

duminică, 27 octombrie 2013

ARIPIOARE ȘI CARTOFI PANE LA CUPTOR

Ingrediente (pentru 2 persoane):
6 aripioare de pui
Un ou
2 linguri cu făină
3-4 linguri cu pesmet
½ kg cartofi (de preferat din cei roz, care nu se sfărâmă la fiert)
O lingură cu ulei
Parmesan ras
Cațcaval ras
Sare, piper, cimbru, boia de ardei, ierburi de Provence (sau alte condiment, după plac)

Preparare:
Aripioarele se pregătesc ca aici.   Cele două bucăți de aripi (fără vârfuri) se condimentează și se lasă la rece câteva ore.

 Cartofii se curăță, se taie în 4 pe lungime și se fierb în apă sărată, dar nu complet (un cuțit introdus în mijlocul cartofului nu iese imediat din acesta).

 Se pun să se scurgă într-o strecurătoare.


Se bate oul cu condimente și cu o lingură de apă rece. 

Pesmetul se pune într-un bol și se amestecă cu cașcaval ras, parmesan și ierburi. 

Se scot aripioarele, se presară două linguri cu făină și se scutură vasul pentru a se  acoperi peste tot. 

O tavă de aragaz se îmbracă cu hârtie de copt. Aripioarele se dau prin ou bătut 

apoi prin pesmetul pregătit ca mai sus 

și se pun în tavă 

peste hârtia de copt. 

Cartofii semifierți (dacă pot spune așa), se stropesc cu ulei și ierburi 

apoi se tăvălesc și ei prin pesmet și se așează în tavă lângă aripioare. 

Se dă tava la cuptor până se rumenesc aripioarele și cartofii.

 Sunt crocante și dietetice și se prepară ușor și repede. 

 Am  servit cu salată de varză și morcovi.