luni, 22 aprilie 2013

DORADA LA GRĂTAR CU SOS DE USTUROI ȘI PĂTRUNJEL

Ingrediente:
O dorada (350 g)
4-5 căței de usturoi
O legătură de pătrunjel
½ de lămâie
2-3 linguri de ulei
½ gogoșar la oțet
Sare și piper după gust 

Preparare:
Dorada este curățată de solzi, branhii și intestine și se spală foarte bine.
 
I se taie aripioarele, eventual și coada,  se unge cu ulei pe dinafară cât și înăuntru și se presară cu sare și piper. Se lasă la temperatura camerei minim o jumătate de oră. Se încinge grătarul și se pune dorada la fript.
 
Se lasă până când, dacă mișcăm grătarul peștele se desprinde ușor, apoi se întoarce pe partea cealaltă
 
și se lasă tot până când se desprinde ușor. Între timp se prepară sosul. Usturoiul se curăță și se pune într-un mojar sau blender.
 
Se adaugă sare mare și se și se face un mujdei. Se adaugă pătrunjelul tocat fin, o lingură de ulei și zeama de lămâie după gust și se amestecă bine, până se obține o pastă. La sfârșit se adaugă gogoșarul tăiat cubulețe.
 
 Se servește cu mămăligă caldă. Este un pește delicios, cu carnea albă și suculentă
 
și ce este cel mai important, nu are oase multe. Doar șira spinării și atât!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu