SALATA DE POVESTE

asa cum o denumeste Octavian Stoica in cartea sa “De-ale gurii din batrani” ed. 1978, capitolul DIMINEȚI DE VARĂ, pag.54 sau LIMBA BOULUI E LUNGA cum intituleaza autorul aceeasi salata in ALBUM LITERAR GASTRONOMIC, Bucuresti 1982, rubrica MESELE BATRANILOR, pag. 298.

Pentru frumusetea textului, transcriu intreg capitolul: 

“Sunt dimineti de vara pe care rar ajungi sa le numeri ale tale, dar daca esti norocos apuci si din astea, cand soarele-i proaspat, cand is gurese vrabiile si se-ngana gugustiucii in plopii de dinaintea pridvorului si ceru-i rece si mangaios ca o camasa de borangic si-o femeie desculta si despletita, calda inca dupa somnul dintai, iti aseaza dinainte, ca un semn al dragostei, o salata de poveste, ca sa-ti deschizi ziua cu ea.
Salata aceea eu asa stiu ca se face:

se alege limba de vaca (nu-i nici un pacat daca-i de vitel, dimpotriva...)

 

care se curata de vine si de zgarciuri atoase si se fierbe indelung in apa cu sare, cu foi de dafin uscate si cu boabe negre de piper,

 pana se desface cand o apesi, ca o usa cu doua canaturi, dupa care se lasa sa se raceasca in aburul ei, acoperita.
Cand este gata

 

se toaca in bucati potrivite si se asterne peste rosii taiate, carnoase si mustoase,

 

ardei grasi nu intregi,

 

ceapa verde deasupra, frunze de marar si de patrunjel spalate. Se mai stropeste zgarcit cu ulei de masline coapte pe malurile de creta alba ale Greciei

 

si se stoarce dusmaneste o lamiae,

 

tot de-acolo adusa, iar altceva sa o-ncarce nu-i mai trebuie acestei alcatuiri mai mult de lunca, cum se-nvata doar pe la Braila, de unde ne vin toate pacatele sufletului si trupului nostru de fum si de doruri.

Pe sub garduri trec atunci pe drumul intoarcerii hoinarii cei fara leac lalaind ragusit cu jumatatea glasului, stihurile didascalosului Pann, cele lumesti, nu cele de strana:

"Anica, zilele trec,
Si minutele ca clipa,
Nu simtim cum sa petrec
Tineretele cu pripa..."

Si ca sa nu se risipeasca zadarnic acea juneta, sau ca sa nu se duca cernita amurgului, zic si eu ca invatatorul meu:

"Eu voiesc pace si linistire,
Viata buna, dulce iubire
Voi cantecele desfatatoare,
Jocuri si glume mangaietoare.
Si cu acestea voi intotdeauna
Sa mor cu ele stand impreuna"

si ma incredintez ca verii o sa-i urmeze-o toamna cum n-a mai fost, cu porumbe brumate pe hatul viilor si cu carnati iuti de oaie, fripti cu duzina pe jaratec de curpeni uscati si c-o Galbena de Odobesti stand in gheata sparta, caci, fratilor, nu traieste nimeni si-a doua oara!