Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete.
•Gabriel Garcia Marquez - ultima scrisoare din “veacul de singurătate”.

duminică, 13 noiembrie 2011

TORT PĂDUREA CU FRUCTE


Ingrediente:

Pentru blat:
100 g miez de nucă
100 g biscuiţi
50 g unt

Pentru crème:
100 g ciocolata neagră (cu minim 65 % cacao)
100 g ciocolată cu lapte
100 g ciocolată albă
600 ml smântână
30 g gelatină
Câteva linguri gem de merişoare

Pentru décor:
50 g ciocolată cu lapte
Fructe de pădure (merişoare, afine, zmeură, mure)
Frunze de mentă 

Preparare:

Blatul se prepară foarte simplu: se pun în robot miezul de nucă şi biscuiţii şi se transform în firimituri. Untul se topeşte şi se toarnă peste firimituri. Se pune amestecul în tava de tort şi se presează bine. Se dă la rece.

Crema:
Gelatina se înmoaie timp de 10-15 minute în câteva linguri de apă rece, apoi se încălzeşte pe baia de abur sau la microunde până devine lichidă (fără a se fierbe).
300 ml de smântână se bat frişcă.

100 ml de smântână se încălzeşte până dă în clocot. Se toarnă fierbinte peste ciocolata neagră ruptă bucăţi mici sau dată pe răzătoare. Se amestecă până devine o cremă, se adaugă 1/3 din gelatina înmuiată şi se amestecă pentru omogenizarea completă. Se lasă să se răcorească puţin apoi se toarnă peste blatul rece din frigider. Se nivelează, se presară  o lingură de gem de merişoare şi se pune la frigider până se întăreşte (aproximativ o oră).
Se procedează la fel şi pentru crema din ciocolată cu lapte, în plus, se adaugă 100 ml frişcă. Se toarnă crema peste cea de ciocolată neagră, se presară o lingură de merişoare din gem şi se dă din nou la rece să se întărească.
Se procedează în acelaşi mod şi pentru crema de ciocolată albă, cu deosebirea că se adaugă 200 ml frişcă. Se toarnă peste celelalte două crème întărite. Se dă la frigider pentru încă minim o oră sau cel mai ine peste noapte.
A doua zi se scoate tortul din frigider, se încălzesc pereţii detaşabili ai tăvii de tort cu un fion şi se scot.
Se decorează cu rămurele făcute din ciocolată topită, frunze de mentă  şi fructe.

duminică, 30 octombrie 2011

MARMELADA DE MANDARINE

Ingrediente:
1.5 kg mandarine, 
 900 g de zahăr (am pus cam 200 g fructoză)*
o portocală  (nu am pus) şi
o lămâie
10-15 cuişoare,
10 boabe de ienibahar şi piper negru, (am pus doar câteva boabe de ienibahar)
un pic de  nucşoară
în plus, am pus o steluţă de anison stelat

*cantitatea de zahăr şi implicit şi de fructoză depinde şi de cât de dulci sunt fructele. Ale mele au fost foarte acre.



Preparare:
Se spală fructele, se înţeapă din loc în loc cu o scobitoare sau cu furculiţa şi se pun într-un vas cu apă rece.  Se aduc la fierbere. Se scurge apa. Se pun din nou în apă rece, se aduc la fierbere din nou şi se  scurg iar. Se repetă operaţia de 3 ori. Se lasă să se răcească.

Se taie fructele în jumătate, se scot sâmurii şi se taie în segmente, inele şi jumătăţi, după cum doriţi.
Se transferă într-o cratiţă cu fundul gros, împreună cu sucul, care rezultă prin tăiere, se adaugă  zahărul (fructoza)  şi condimentele  şi se pun la fiert.

Se aduce  la fiebere, amestecând, se reduceapoi  focul şi se fierbe până se îngroaşă (aproximativ 50 de minute). Cu 5-10 minute înainte de a fi gata se adaugă în gemul care fierbe jumătăţi de felii  de lămâie (eu am pus lamaia de la început, o dată cu mandarinele).
Se pune fierbinte în borcane sterilizate.




FASOLE CU CIOLAN

Ingrediente: 

Un ciolan afumat
½ kg fasole albă
2-3 cepe
Un morcov
2-3 linguri cu ulei
2 linguri de pastă de roşii
Sare
Piper
Foi de dafin
Cimbru 
Pentru garnitură:
Preparare:
Cu o seară înainte se alege, se spală şi se pune fasolea la muiat în apă rece. Dacă nu aveţi timp, după ce o alegeţi şi o spălaţi, o puneţi la fiert în oala sub presiune.
Ciolanul se spală, se taie în bucăţi potrivite, se gustă de sare şi se pune la fiert. Dacă este prea sărat se pune câteva ore la desărat în apă rece.
Când fasolea este aproape fiartă, se pune uleiul la încins şi se sotează puţin ceapa, pînă devine sticloasă. Se adaugă morcovul dat pe răzătoare sau tăiat bucăţi mici. Se sotează împreună încă câteva minute, după care se adaugă pasta de roşii şi fasolea. Se pune zeama în care a fiert ciolanul, astfel încât să acopere fasolea. Se lasă să scadă puţin după care se toarnă peste ciolanul fiert. Se potriveşte de sare piper şi condimente.

 Se serveşte cu murături după preferinţă. Eu am ales ardei umpluţi cu varză.






PASTA DE ARDEI IUŢI

 Ingrediente:
½ kg ardei iuţi
2-3 ardei graşi roşii sau ardei kapia
300 g roşii bine coapte
2-3 linguri de ulei
Sare
2-3 linguriţe de miere de albine 

Preparare:

Câţiva ardei iuţi şi cei graşi sau kapia se coc pe flacără. Se curăţă cu atenţie de coajă (cei iuţi se cam rup), precum şi de cotoare şi seminţe. Se toacă şi se pun în cratiţa peste uleiul încins.Ceilalţi ardei iuţi se toacă rondele cu tot cu seminţe şi se adaugă şi aceştia în cratiţă, peste cei copţi. Se amestecă constant. Cănd s-au înmuiat şi ardeii tocaţi se adaugăroşiile curăţate de coajă şi tocate fin sau puse în blender.


 Se fierbe amestecul până devine o pastă . se adaugă mierea şi sarea. Se toarnă fierbinte în borcane şi se sterilizează sub pături.
Se foloseşte în cantitate foarte mică la condimentat ciorele, sosurile, tocăniţele.




vineri, 28 octombrie 2011

LOLLIPOP DE PUI


Ingrediente:

Aripioare de pui
2 ouă
2 linguriţe de făină
Pesmet
Sare şi piper
Ulei pentru prăjit 

Preparare:

Aripioarele de pui se taie în 3 bucăţi iar vârfurile se îndepărtează.  
Celelalte două părţi se taie la încheieturi, în două părţi, după care se desface carnea de pe os, începând dintr-un capăt, adunând toată carnea la celălalt capăt, formând o bilă, după tehnica prezentată aici.
Se sărează şi se pipărează.

Se sparg ouăle, se condimentează cu sare şi piper, se amestecă cu cele două linguriţe de făină formând un aluat subţire, ca cel de clătite. Se iau bucăţelele de pui şi se înmoaie carnea  în aluat apoi se trece prin pesmet.

Într-un vas se pune ulei la încins, astfel încât biluţa de carne de la capătul osului să fie acoperită în întregime de ulei.

 Se lasă până se rumenesc apoi se scot pe hârtie absorbantă. Se servesc cu salată, legume sau murături, după sezon.



miercuri, 26 octombrie 2011

SALATA MEDITERANIANĂ

Ingrediente:
1kg de ardei roşii, copţi
2 kg vinete
½ kg morcovi fierţi
½ litru suc de roşii sau 300 g pastă de roşii
4 căţei de usturoi (nu am pus)
O legătură de pătrunjel verde
100 ml ulei
Sare şi piper după gust
Preparare:

Ardeii se coc pe flacără, se curăţă de coji, cotoare şi seminţe, având grijă să se păstreze sucul lăsat de aceştia.
Vinetele se coc şi ele pe flacără, se curăţă de coajă şi se lasă să se scurgă bine toată zeama amară, de preferat de seara până dimineaţa.
Morcovii se curăţă, se fierb şi se dau pe răzătoarea mare.
Se pune uleiul la încins şi se adaugă ardeii copţi cu tot cu zeama lor, morcovii raşi şi vinetele şi se amestecă bine, după fiecare. Se fierbe amestecul până scade zeama ardeilor (cca 15-20 de minute) se pune sucul sau pasta de roşii şi se mai fierbe10-15 minute, până capătă consistenţa dorită. Se adaugă pătrunjelul fin tocat şi se potriveşte de sare şi piper.

 Fierbinte se toarnă în borcane sterilizate  şi se autosterilizează între pături. Când s-a răcit se pune în cămară.


ARDEI UMPLUŢI CU VARZĂ


Ingrediente:

1 kg de ardei gras, nu prea mari
O varză de cca 2 kg
2-3 morcovi
2-3 bucăţi rădăcină de hrean
Câteva crenguţe de ţelină
O linguriţă de chimen
Sare neiodată (pentru murături) 

Preparare:

Varza se toacă mărunt şi se freacă cu sare.

 Morcovii  se dau pe răzătoarea mare şi se pun peste varză. Se amestecă bine şi se lasă câteva ore (sau de seara până dimineaţa) să lase zeama. Ardeii se curăţă de cotoare şi seminţe. Se umplu cu varza amestecată cu morcovi şi se îndeasă bine, să nu rămână goluri. Pe fundul borcanului se pune ½ linguriţă de seminţe de chimen şi o crenguţă de ţelină. Se aşează ardeii cât mai compact. Printre ardei se pun bucăţele de hrean. Se toarnă în borcane lichidul lăsat de varză. Dacă nu se umplu borcanele se mai face saramură dintr-o lingură plină cu sare la un litru de apă.

Se consumă în maxim o lună de la preparare, în funcţie şi de temperatura la care sunt ţinuţi, pentru că se acresc foarte repede.