Bucatarie, icoane, goblenuri...cateva din pasiunile mele pe care vreau sa le impartasesc cu voi.
marți, 30 noiembrie 2010
PRAJITURA DE POST CU MERE ŞI GRIŞ
Ingrediente:
1,5-2 kg de mere acrişoare (am folosit Ionatane)
250 g margarina dacă vreţi ca prajitura să fie de post sau 200 g unt
1 cană de griş
1 cană de făină
1 cană de zahăr
2 plicuri de zahăr vanilat
1 plic de praf de copt
Zeama de la o lămâie
1 cană de stafide muiate în rom
1 cană nucă tăiată grosier
scorţişoară
Preparare:
Într-un castron se amestecă grişul, făina, zahărul, zahărul vanilat şi praful de copt.
Deşi reţeta prevedea că merele se dau pe răzătoarea mare, eu am preferat ca de data aceasta să le curăţ de coajă şi să le toc mărunt, oprind trei dintre ele pe care le-am feliat, după ce am scos căsuţa cu sâmburi şi care au constituit stratul de deasupra. Merele, stropite cu zeama de lămâie le-am amestecat cu stafidele şi le-am presărat cu scorţişoară.
O treime din pachetul de unt am tăiat-o feliuţe si am pus-o pe fundul tăvii. Am presărat apoi o treime din amestecul de griş cu zahăr, făină şi praf de copt. Am pus apoi ceva mai mult de o treime din merele tocate.Urmează alt strat cu unt (o treime din cele două rămase), a doua treime de amestec uscat (griş cu făină şi zahăr), mere tocate, altă treime de unt, restul de amestec uscat, restul de mere tocate peste care se aşează frumos feliile de la cele 3 mere oprite, se presară cu scorţişoară si cu bucăţele din untul rămas. Se presară cu bucăţile de nuci tocate (eu am pus şi nuci de pin) şi se dă prăjitura la cuptor la foc mediu pentru 50 de minute-o ora.
Se lasă să se răcească şi se taie.
Bubna
RăspundețiȘtergereCE delicoasa este!!!
Am facut si eu ceva asemanator dar numai cu ulei fara margarina sau unt.
Uite iti las aici sa vezi rezultatul.
http://vegetarian-gustos-si-sanatos.blogspot.com/2009/11/prajitura-rapida-cu-mere.html
Pe curand.