vineri, 13 ianuarie 2012

PRAJITURA GRETA GARBO

Ingrediente: 

pentru foi:
450 g făină
2ouă
250 g unt
O linguriţă cu bicarbonat
O linguriţă cu oţet
Un praf de sare 

pentru umplutură:
un borcan cu gem de caise sau piersici
200 g nuci măcinate
200 g zahăr 

Preparare:

Făina se cerne într-un vas. Deasupra se pun ouăle întregi, untul topit, bicarbonatul stins cu oţet şi sarea. Se amestecă toate ingredientele cu lingura de lemn doar până se adună într-un aluat (nu se amestecă prea mult). Se amestecă apoi cu mâinile până se adună toate ingredientele  din vas şi am obţinut un aluat omogen. Se împarte aluatul în 4 bile. 

Tava de copt se unge cu unt şi se tapetează cu făină. Din prima bilă de aluat se întinde pe masa presărată cu făină o foaie un pic mai mare decât tava.   Se aşează foaia în tavă , se unge cu un strat subţire de gem şi se presară cu 1/3 din cantitatea de nuci amestecate cu zahăr. La fel se procedează şi cu celelalte bile de aluat, gem şi nuci amestecate cu zahăr. Deasupra se aşează o foaie mai frumoasă.
Tava se pune în cuptorul preîncălzit la1750C, pentru 30-35 de minute, până s-a rumenit.  Caldă, se pudrează cu zahăr pudră. Când s-a răcit se porţionează.




Un comentariu: