luni, 19 martie 2012

BUDINCĂ DE LEGUME CU CARNE

Ingrediente:
Un piept de pui (sau ½ kg de carne de vită, sau porc sau amestec)
2 legături cu verdeaţă (mărar şi/sau pătrunjel)
O ceapă
Un morcov
2 cartofi
Un păstârnac
2 ouă
2 linguri cu smântână
2 linguri cu pesmet
2 linguri cu parmezan ras
Unt cât o nucă
Sare şi piper după gust 

Preparare:
Carnea se toacă.
Verdeaţa se taie mărunt (eu am pus-o în tocător, împreună cu ceapa).

Celelalte legume se curăţă de coajă, se spală şi se dau pe răzătoare.

Se pun toate ingredientele într-un bol, se adaugă ouăle şi smântâna şi se amestecă bine. Se condimentează după gust.

Se ia o tavă de cozonac, se unge cu unt şi se tapetează cu pesmet (sau cu griş).

Se aşează compoziţia în tavă, se presară parmezanul ras

şi se dă la cuptorul preîncălzit,  până se gratinează şi dacă se introduce lama cuţitului sau un băţ pentru frigărui, nu mai iese lichid.

Se lasă circa 1o minute în tavă după care se răstoarnă, se taie felii şi se serveşte.


Eu am servit-o cu cartofi natur şi sfeclă roşie în oţet.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu