marți, 7 august 2012

PUI CU BOSTĂNEI ȘI USTUROI, REȚETA MAMEI LUȚA


Când eram copil, la noi, în nordul Moldovei dovleceii cărara li se spunea bostănei, se cultivau destul de rar, nici chiar noi nu aveam în grădină pentru că mamei mele nu-i plăceau deși bunicul ei era grădinar. Însă Mama Luța Berijan, vecina noastră, gătea foarte des dovlecei pentru nepoata ei, doctorița, care voia s-o convingă pe mama că erau foarte sănătoși. Și poate că avea dreptate, pentru că a trecut în neființă acum câteva săptămâni, la peste 90 de ani! N-a reușit s-o convingă pe mama, dar mai târziu, când procurarea alimentelor era o problemă, eu mi-am adus aminte de această rețetă și pentru că soțului și bineînțeles și băieților mei le-a plăcut, o pregăteam o dată sau de două ori pe vară.

Ingrediente*:
Pentru 2 persoane:
2 pulpe superioare
O lingură cu făină
2 linguri cu ulei
2 dovlecei în floare
2 cepe
Un ardei gras roșu și/sau unul verde
2-3 roșii (pot fi mai acrișoare)
Un pahar cu vin
Câțiva căței de usturoi
Mărar verde
Sare și piper după gust 

Preparare:
Pulpele (superioare) de pui se  taie în bucăți mai mici, se dau prin făină

și se prăjesc în puțin ulei.

Când sunt rumenite se scot într-o farfurie. Dovleceii (este de preferat să fie ”în floare”, adică tineri), se rad de coajă, se spală și se taie cuburi mărișoare.

 Se călesc și ei în același ulei în care s-au călit și pulpele.

Se scot peste carne. Cepele se taie în două apoi rondele și se pun în același ulei.

Se adaugă sare și se călesc până devin sticloase. Se adaugă ardeii tăiați fâșii,

 apoi roșiile curățate de coajă și tăiate bucăți nu prea mici.

Se amestecă și când a început să fiarbă se adaugă vinul și eventual puțină apă. Când s-au muiat și roșiile, se adaugă carnea și dovleceii, se dă focul mic și se lasă să fiarbă.

Dacă scade prea mult se adaugă câte puțină apă caldă. Se potrivește de sare și piper. Se adaugă mărarul tocat mărunt și usturoiul tocat, se amestecă și se oprește focul.

Se lasă cratița acoperită 10 minute după care se poate servi. 

*cantitățile din rețetă sunt orientative, ele fiind în funcție de gustul fiecăruia (al bucătarului, în primul rând)


3 comentarii:

  1. Imi place mult cum scrii, ti-ai mai castigat un cititor infocat

    RăspundețiȘtergere
  2. Cu oarecare intarziere fata de data aparitiei,mi-am notat reteta.Mi se pare interesanta si sper sa o incerc cat mai repede posibil.Cu stima si mii de multumiri,
    Olivia

    RăspundețiȘtergere