luni, 30 septembrie 2013

JELEU DE MERISOARE




La postarea cu dulceața de merișoare spuneam că o parte din fructe (vreo 3-400 g) mi-au rămas pentru că m-am plictisit să le mai aleg. Nu m-am îndurat să le arunc și pentru că am observat că dulceața s-a gelifiat (fructele conțin multă pectină, printre altele, cel puțin așa am citit), m-am gândit să încerc să fac un jeleu.

Ingrediente:
300 g merișoare
300 g zahăr
300 ml apă
Câteva picături de zeamă de lămâie

Preparare:
Merișoarele se pun pe foc împreună cu apa

 și se fierb până fructele se înmoaie bine.


Se pun într-o  sită 

și se freacă cu o lingură pentru a obține cât mai multă pulpă de fructe. 

Cojile și eventualele  codițe și frunze se aruncă. Pasta de merișoare astfel obținută 

se pune la fiert împreună cu zahărul. Se fierbe până ce ultima picătură scursă din lingură rămâne ”bob”, adică nu se împrăștie. 

Se oprește focul iar cratița se acoperă cu un prosop ud și bine stors. După câteva minute se pune jeleul în borcane și se lasă să se răcească sub pături.
Din cele 300 de grame de fructe mi-au ieșit aceste 2 borcănele de câte 100 de grame și încă jumătate de borcănel. 

Un comentariu: