Spre deosebire de Bunica Domnica
(bunica mea dinspre mamă), care pregătea fasolea prăjită ca aici, Bunica Anghelina (dinspre tată), care
se trăgea din ținutul Herța, gătea fasolea prăjită ca mai jos.
Trebuie să spun că Bunica Domnica
folosea pentru prăjit fasole albe sau pestrițe de mărime obișnuită iar bunica
Anghelina folosea pentru prăjit fasole albe cu bobul mare (cam 2 cm lungime) care
se numeau ”fasole boambe”. Se pare că acest soi de fasole este nemodificat
genetic și chiar așa se numesc: fasole boambe uriase și sunt tradițional românești.
Cu ceva timp în urmă am văzut într-un
supermarket ”fasole boambe” care m-au dus imediat cu gândul la fasolele prăjite
ale Bunicii Anghelina.
Am cumpărat vreo 300 g (fiind
singură, am spus că-mi ajung), dar nu am reușit să le gătesc decât zilele
trecute.
Iată rețeta bunicii Anghelina și
peripețiile mele în realizarea ei:
Ingrediente:
300 g fasole boambe
O ceapă
2 linguri cu ulei (bunica folosea
untură sau ulei presat)
Mărar uscat (are alt gust față de
mărarul proaspăt)
Sare și piper după gust
Murături pentru servit (eu am
folosit salata de ardei kapia copți)
Preparare:
Fasolele se aleg de eventualele
impurități și se pun la înmuiat de seara până dimineața, când se scurg de apa
în care s-au muiat, se clătesc, se pune apă curată și se pun la fiert. Până
aici toate au decurs conform rețetei, doar că, atunci când fasolea era fiartă,
deasupra pluteau coji groase de la unele boabe, lucru care nu se întâmpla cu
fasolele pe care le fierbeau mama și bunicile mele. Deci, fasolea cumpărată de
mine din supermarket nu era din soiul de mai sus, ci erau amestecate cel puțin
două soiuri (unul își pierduse pielița, altul nu, rămăsese prinsă de bob, dar
era foarte tare). Să arunc toate fasolele, nu m-am îndurat așa că le-am cojit
pe toate, bob cu bob,
(ca si pe bob),
operație care, contrar așteptărilor a mers destul de ușor, numai că unele boabe
s-au sfărâmat.
Apa în care au fiert fasolele nu
se aruncă ci în ea se pun înapoi boabele curățate de coji.
Ceapa se taie mărunt și se pune
în tigaia cu ulei încins.
Când ceapa s-a
muiat puțin, se adaugă fasolea
și o parte din apa în care au fiert. Se fierbe câteva
minute, se presară mărar uscat, se sărează și se pipărează.
Nu se scade prea
tare, fasolea prăjită trebuie să mai păstreze ceva zeamă.
Se servește cu
murături . Eu am ales o salată de ardei kapia copți.
Este o mâncare grozavă pentru zilele
de post, pentru vegetarieni și nu numai. Astăzi nu știu cine mai mănâncă acest
gen de mâncare dar bunicii noștri cu aceste mâncăruri simple și gustoase
treceau posturile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu