sâmbătă, 26 iulie 2014

BAVAREZA DE LĂMÂIE CU OGLINDĂ DE ZMEURĂ

Ingrediente:

Pentru blat:
100 g biscuiți cu unt
50 g unt
100 g ciocolată

Pentru bavareză:
400 g cremă de brânză
400 ml smântână pentru frișcă
Sucul de la 2 lămâi (am pus o lămâie și o limetă)
Coaja de la câte o jumătate din cele 2 lămâi
100 g zahăr
4 lingurițe rase cu gelatină granule sau 5 foi de gelatină

Pentru oglinda de zmeură:
200 ml piure de zmeură sau 300 g zmeură proaspătă
Zahăr după gust
2 lingurițe rase cu gelatină granule sau două foi

Pentru decor:
Zmeură proaspătă
Fășii de coji de lămâie
Căteva lingurițe cu zahăr

Preparare:
Pentru blat:
Se topește ciocolata și se amestecă cu untul moale, la temperatura camerei și cu biscuițiimăcinați fin. Se presează bine pe fundul detașabil al unei tăvi de tort cu diametrul de 20 cm. Se  pune tava cu blatul în frigider.
Pentru bavareză:
Se rade câte o jumătate din cele două lămâi. De pe celelalte  jumătăți de lămâie se scot fâșii de coajă. Se storc lămâile peste crema de brânză și zahăr și se amestecă bine, până se topește zahărul. Gelatina se pune la înmuiat în câteva linguri cu apă rece.
Se bate frișca. Gelatina se încălzește la microunde sau pe baia de abur, fără a se fierbe. Se toarnă peste crema de brânză amestecând ușor cu o spatulă. Se adaugă și frișca bătută, amestecând ușor cu spatula. Se scoate tava cu blatul din frigider și se toarnă ușor bavareza peste blat. Se dă din nou la rece pentru minim 4-5 ore, până se întărește crema.

Pentru oglinda de zmeură:
Zmeura se pune la fiert cu câteva linguri de apă și cu zahăr după gust.  Piureul obținut se trece printr-o sită pentru a îndepărta semințele. 

Gelatina se înmoaie în apă rece pentru 10 minute apoi se încălzește (fără a se fierbe)  și se amestecă cu piureul de zmeură, când s-a răcit bine se toarnă ușor peste bavareza care trebuie să se fi întărit deja. Se pune din nou la frigider pentru câteva ore, până se întărește și oglinda.

 Pentru decor:
Se topește zahărul cu câteva linguri de apă până se obține un sirop gros se pun fâșiile de lămâie și se fierb câteva minute și apoi se scot pe un prosop.

Se decorează bavareza cu bobițe de zmeură și fâșiile de lămâie.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu