vineri, 7 noiembrie 2014

ARDEI TRICOLORI UMPLUȚI, LA CUPTOR

Ingrediente:
3 ardei  tricolori: verde, galben și roșu
300 g carne de pui tocată (pulpă)
O ceapă
Un morcov mic
3 linguri pline cu orez
Un ou
2 linguri cu smântână grasă
O lingură cu verdeață tocată fin (ceapa ciorii, pătrunjel și mărar)
2 linguri cu ulei
Sare și piper după gust
Preparare:
Ardeii se spală, 

se taie în două pe vertical. Se scoate cu grijă cotorul și nervurile păstrând codițele (pentru aspect).

Ceapa curățată și tocată mărunt 

se pune să se călească într-o lingură cu ulei. 

Se adaugă morcovul dat pe răzătoare 

iar după ce s-au muiat puțin 

se adaugă și carnea tocată, sare și puțin piper 

și se călesc împreună până s-a evaporate tot lichidul și carnea este gătită. 

Se lasă să se răcorească. Între timp se fierbe orezul cu puțină sare. Se adaugă peste carnea călită, 

se adaugă verdeața 

și se amestecă. Oul se amestecă cu smântâna,

 puțină sare și piper și se adugă la compoziție. 

Cu această pasta se umplu jumătățile de ardei, se așează într-o tavă unsă cu o lingură de ulei și se dau la cuptor. 

Când s-au rumenit frumos deasupra iar ardeii s-au înmuiat (semn că s-au copt), sunt gata. 

Se presară cu verdeață și se servesc ca atare 

sau cu smântână. 

Un comentariu:

  1. Cred ca este un fel de mancare foarte gustos.Reteta trebuie retinuta.Multumim.
    Cu stima,
    Olivia

    RăspundețiȘtergere