joi, 17 iunie 2010

MILLEFEUILLE CU CAPSUNI

MILLEFEUILLE sau MILLE-FEUILLE
Un tort mille-feuille este o piesa de patiserie făcuta din trei straturi de aluat şi două straturi de cremă de patiserie. Deasupra este glasat cu glazură de zahăr sau de fondant. Se pot adăuga gem sau fructe.
A fost creat de Pierre François La Varenne care l-a descris în “Bucatari francezi” în 1651. A fost apoi perfecţionat de Marie-Antoine Carême, bucătar-şef al lui Charles-Maurice de Talleyrand-Perigord.

Originea numelui
Denumirea franceză a acestui articol de patiserie se referă la numărul mare de straturi de aluat, care compune produsul (traducerea mot a mot fiind “mii de foi”). Având în vedere metoda tradiţională de pregătire a aluatului în şase etape de pliere în trei, mille-feuille conţine de fapt, 729 de perechi de foi. Adoptarea mai recenta de către unii bucatari a plierii in doua duce la un aluat cu un număr diferit de straturi, 2048 de perechi în cazul retetei lui de Andre Guillot.
În multe ţări vorbitoare de limba engleză, in ţările nordice şi slave, mille-feuille si retetele locale de aceeaşi natură poarta un nume referindu-se la numele lui Napoleon (In Romania “Aluat frantuzesc”). Acest nume pare a fi legat de adjectivul francez « napolitain », orasul Napoli fiind dupa unele surse originar pentru această reţetă, identificarea cu numele de Napoleon facandu-se ulterior, dupa războaiele napoleoniene.
Millefeuille este si numele francez a unei plante din familia Asteraceae, cu frunzele penate, pe romaneste “Coada soricelului”.
Numele plantei este întotdeauna scris legat “Millefeuille “. Pentru tort, puteţi găsi " Millefeuille " sau " Mille-feuille " , insa ortografia recomandata de "Corecţiile de ortografie / 1990" este fără cratimă.

MILLEFEUILLE CU CAPSUNI

Avand foile gata coapte (4 bucati), cumparate de nora mea de la Cernauti, am hotarat sa fac dintr-o foaie millefeuille cu capsuni.
Am taiat foile in 9 dreptunghiuri (fiind gata coapte si foarte fragede, nu le-am putut taia prea drept si de aceeasi dimensiune).
Am taiat capsunele in feliute.


Dintr-un plic de CremOle am preparat crema de vanilie dupa indicatiile de pe plic.


Am montat prajitura in felul urmator: un strat de foi, crema de vanilie, un strat de feliute de capsune, o foaie, crema capsune si deasupra alta foaie, pe care am glazurat-o cu o lingura de zahar pudra frecata cu o lingurita de zeama de lamaie.

Desi nu mi-a iesit foarte aspectoasa (de fapt am pregatit-o pentru noi, in casa, fara nici o ocazie speciala), prajitura este mai mult decat delicioasa, simplu si usor de facut.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu