marți, 18 octombrie 2011

SALATA DE OPINTICI CU GOGOŞARI


Ingrediente:

2 kg opintici (ghebe)*
2 kg gogoşari
1 kg morcovi
1 kg ceapă
Un pumn de măsline (cam 300 g)
O ceşcuţă de ceai cu oţet
2 ceşcuţe cu apă
O lingură rasă de sare
2 linguri pline cu miere
Piper boabe
O linguriţă cu  boabe  de coriandru
O linguriţă cu boabe de muştar
Câteva boabe de enibahar
2-3 foi de dafin
2 linguri cu ulei 

*anul acesta fiind unul secetos, exact în perioada când se găsesc aceste delicioase ciuperci de pădure, nu s-au găsit suficiente. Aşa că am completat cu ciuperci de cultură 

Preparare:

Ceapa se curăţă, se spală şi se taie peştişori sau inele.

Gogoşarii se spală şi ei şi se taie feliuţe potrivit de groase.

Opinticii se curăţă, se taie bucăţi potrivite şi se dau un clocot.

 Ciupercile de cultură fiind mici şi tinere le-am tăiat feliuţe, fără ale mai fierbe.

Morcovii se spală, se curăţă de coajă şi se taie feliuţe.
Se prepară marinata astfel: oţetul cu apa, sarea, mierea, uleiul şi condimentele se pun pe foc. Când începe să fiarbă, incep să se oprească legumele în următoarea ordine:
-      ceapa  se lasă 2-3 minute, până începe din nou să fiarbă marinata. Se scoate şi se pune într-o oală acoperită cu capac.
-      gogoşarii, se procedează la fel şi se adaugă şi ei în oală şi se pune capacul
-      ciupercile, se lasă şi ele 2-3 minute după care se adaugă în oală. Se amestecă puţin să se întrepătrundă gusturile şi se acoperă oala cu capacul.
-      se adaugă şi morcovii şi se lasă mai mult, circa 5 minute, se adugă şi ei în oală
-      la sfârşit se adaugă şi măslinele, se scot şi se pun în oală.
Se amestecă bine toate ingredientele şi se începe a pune salata, cât este încă fierbinte, în borcane curate şi sterilizate. Se presează puţin legumele să nu rămână aer şi dacă mai este necesar se completează cu marinată. Se pune capacul şi se aşează borcanul pe capac, până se umple următorul borcan. Se înfăşoară borcanele în pături şi se lasă să se răcească lent.

 Când s-au răcit, se aşează în cămară.

Un comentariu:

  1. Multumim pentru reteta postata am avuto si am pierdudo si acu datorita voua am regasito e grozava de buna e un deliciu incercati si o sa vedeti sa aveti pofta , multa sanatate.

    RăspundețiȘtergere