miercuri, 11 aprilie 2012

SUPA CREMĂ DE ROŞII CU CHIMEN ŞI SEMINŢE DE DOVLEAC*

Ingrediente:

½ l suc de roşii  
Un pahar de vin
Un cartof mic
2 morcovi potriviţi
O ceapă pătrivită
Albitură (un păstârnac mic şi o rădăcină de pătrunjel)
½ ardei gras roşu sau gogoşar
O lingură cu ulei de măsline
O lingură cu seminţe decojite de dovleac
Condimente după gust: chimen, căteva boabe de coriandru, piper roz, mix de piper boabe, sare mare 

Preparare:
Se pune la fiert 1l apă cu o linguriţă de sare. Când apa începe să fiarbă, se pun pe rând legumele:ceapa curăţată şi tăiată în două, morcovii curăţaţi si tăiaţi în câteva bucăţi, albitura, ardeiul gras sau gogoşarul.

Când legumele au fiert se lasă să se răcorească apoi se pun în blender
şi se fac piure.

Sucul de roşii (eu am folosit din cel făcut de mine) se pune la fiert cu o lingură de ulei de măsline şi un pahar de vin. Cînd a început să fiarbă se adaugă piureul de legume.
Condimentele se pun în piuliţă şi se zdrobesc grosier. Se adaugă în supă, după gust.

Seminţele de dovleac se prăjesc într-o tigaie, fără ulei sau altă grăsime.

Se adaugă în farfuria cu supă înainte de servire.


*reteta a fost prezentată de Mircea Dinescu în emisiunea „Politică şi delicateţuri”. Nu sunt foarte sigură că am respectat cu stricteţe toate ingredientele şi cantităţile, însă ce mi-a ieşit mie a fost o supă deosebită, cu arome exotice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu