Bucatarie, icoane, goblenuri...cateva din pasiunile mele pe care vreau sa le impartasesc cu voi.
Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete.
•Gabriel Garcia Marquez - ultima scrisoare din “veacul de singurătate”.
marți, 30 august 2011
SALATA BULGĂREASCĂ
Reţetă de pe blogul bulgăroaicei Йоланта Делибозова, cu mici modificări.
Ingrediente:
Pentru 2 porţii:
2 roşii (am folosit una galbenă)
100 g brânză de oaie (am folosit amestec de Feta cu brânză cu mucegai)
O ceapă mică roşie
Câteva fire de pătrunjel verde
Un ou fiert tare
2 ardei capia roşii, copţi şi curăţaţi de coajă
Câteva rondele de ardei iute (după gust)
2 căţei de usturoi
Sare
Piper roşu
Ulei de măsline
Puţin oţet balsamic
Preparare:Ardeii capia copţi şi curăţaţi de coajă se taie fâşii şi se amestecă cu sare, piper, oţet balsamic câteva rondele de ardei iute şi usturoiul pisat.
Roşiile se scufundă pentru câteva secunde în apă clocotită apoi se trec rapid în apă rece cu gheaţă. Se curăţă de coajă şi seminţe şi se taie cubuleţe.
Ceapa se taie peştişori fini şi se amestecă cu sare şi pătrunjelul tocat fin.
Brânza se dă pe răzătoarea mare.
La fel şi oul fiert tare.
Salata se montează în felul următor: două boluri se tapetează cu folie alimentară. Pe fundul fiecărui bol se pune jumătate din cantitatea de cubuleţe de roşii. Peste roşii se pune jumătate din cantitatea de brânză rasă, ceapa amestecată cu pătrunjel, oul ras şi deasupra ardeii capia.
Se împachetează cu folia şi se dau bolurile la rece pentru minim o jumătate de oră.
Se scoate din frigider, se răstoarnă pe un platou şi se condimentează cu piper, câteva picături de oţet balsamic şi ulei de măsline.
Este delicioasă alături de un grătar din carne de pui.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu