Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete.
•Gabriel Garcia Marquez - ultima scrisoare din “veacul de singurătate”.

luni, 1 iunie 2009

TORT DIANA


Maine fiind ziua copilului am facut aceste doua torturi: un tort pentru Diana, fetita colegului meu Florin si unul pentru noi.

Iata ce am folosit (o sa dau cantitatile pentru un singur tort):

INGREDIENTE BLAT:
250 g biscuiti
100 g nuci
100 g unt
esenta de rom si coaja rasa de lamaie


PREPARARE BLAT:
Am pus nucile la robot si le-am sfaramat putin. Am adaugat apoi biscuitii si i-am sfaramat putin si pe ei. Am topit untul si l-am adaugat peste amestecul de nuci si biscuiti, am adaugat aromele, am amestecat si l-am pus pe fundul tavii tapetate cu folie de aluminiu. Am presat bine, sa nu ramana goluri si am dat tava pentru 10 minute la cuptorul preincalzit, pana s-au rumenit putin marginile.

CREMA I
INGREDIENTE:
1 plic crema pentru tarte
250 ml lapte
3-4 fructe de kiwi
PREPARARE:
Am preparat crema dupa instructiunile de pe plic, am pus-o peste blat si am presarat fructele taiate bucati (nu prea multe fructe pentru ca in aceasta perioada sunt foarte coapte si lasa zeama care moaie crema)

CREMA II -MOUSE DE LAMAI SI PORTOCALA
INGREDIENTE:
200 ml lapte condensat dulce
75 ml zeama de lamai si portocale (am folosit o lamaie mare 1 lime si o portocala)
1 lingurita coja rasa de lamai si portocala
250 ml frisca
1 lingurita gelatina alimentara muiata cu 1 lingura zeama de lamaie sau portocala
300 g cirese
100 g zahar
PREPARARE:
Cirese fara samburi se pun pe foc cu zaharul (daca sunt foarte dulci se poate pune mai putin zahar) si se amesteca pana la topirea zaharului. Se lasa sa se raceasca. Intre timp se prepara mouse-ul:
Laptele condensat cu zeama si coja de lamai si portocala se bat cu mixerul pana capata consistenta (vreo 10 minute). Se adauga frisca si se mixeaza in continuare. La sfarsit se adauga gelatina (incalzita pe baie de abur pana devine lichida ATENTIE: nu se fierbe). Gelatina se toarna in fir subtire si se amesteca bine cu lingura pentru a se inchega uniform.
Se toarna peste CREMA I.

Se presara ciresele reci.

CREMA III - MOSE DE CAPSUNI
INGREDIENTE:
300 g capsuni
200 mlfrisca lichida
2 linguri gelatina alimentara
50 g ciocolata cu lapte
50 g ciocolata alba
PREPARARE:
Se face la robot un piure de capsuni (daca sunt acrisoare se adauga zahar dupa gust). Se pune piureul pe foc sa dea un clocot, atat. Se lasa sa se raceasca. Se bate frisca si se adauga piureul de capsuni rece, apoi gelatina la fel ca la mouse-ul de lamaie.
Ciocolata la temperatura camerei, se rade pentru a forma carliontii (eu am folosit instrumentul pentru feliat cascaval, dar se poate folosi si cutitul)
se presara carliontii de ciocolata, cat mose-ul este inca lichid, ca sa adere.


Se da la rece pentru cel putin 4 ore, dar mai bine de seara pana dimineata.
Se scoate cu atentie din tava, se indeparteaza folia de aluminiu si se aseaza pe platou. Se orneaza cu frisca si fructe.
Acesta este tortul Dianei (ornat ca sa poata fi transportat)


Si acesta este al nostru:






Felia Elenei

si felia mea

Un comentariu:

  1. Чудесна торта!
    Не само, защото се казва Diana!
    Поздрави, Диана

    RăspundețiȘtergere