Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete.
•Gabriel Garcia Marquez - ultima scrisoare din “veacul de singurătate”.

sâmbătă, 27 octombrie 2012

BUREȚI PRĂJIȚI SAU SOTE PE FRANȚUZEȘTE


Luna aceasta, mai la început, am fost la nora mea, la Sucevița.
Pentru că după vara secetoasă, octombrie a adus ploi în nordul țării, sezonul bureților de pădure era în toi.
Cum după ploaie vreme a devenit deoseit de frumoasă, împreună cu Ursu, cățelul,

 nora mea și nepoțica de un an și 3 luni,

am plecat în pădure, la plimbare și eventual la cules ciuperci.
Deși date fiind condițiile (prezența nepoatei) nu ne-am putut îndepărta prea mult de drumul forestier pe care am plecat, recolta de bureți a fost mulțumitoare, în circa 2 ore adunând 2-3 kg de bureți,

numai din soiurile pe care le cunoșteam: ghebe sau opintici sau popenci, hribi, hribi țigănești,  gălbiori, hulubițe sau pâinișoare, creasta cocoșului.

Ajunse acasă, pentru siguranță, nora mea a chemat o vecină care ne-a confirmat că toți bureții culeși de noi erau comestibili.
Așa că ne-am apucat de gătit:

Ingrediente:
Bureți de pădure: un singur soi sau toate amestecate, cum am făcut noi
O ceapă
2-3 linguri cu ulei
2-3 căței de usturoi
Sare 

Preparare:
Le-am curățat picirușele de resturile de frunze și pământ, apoi am așezat  bureții într-o strecurătoare și i-am spălat foarte bine sub jet de apă.
 
 I-am tăiat în bucăți potrivite
 
și i-am fiert în puțină apă cu sare. I-am scurs și i-am sotat in 2-3 linguri de ulei împreună cu o ceapă tocată mărunt. Când au fost aproape gata am adăugat 2-3 căței de usturoi fin tocați.

Sunt delicioși, mai buni decât orice friptură.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu