Ingrediente:
400 g brânză grasă de
vaci
2 ouă
6 linguri cu făină
2 linguri cu griș
2 linguri cu zahăr
O pișcătură de sare
Esență de vanilie
Coajă rasă de lămâie
Un vârf de cuțit de
bicarbonat
Ulei pentru prăjit
Zahăr pudră pentru
presărat deasupra
Preparare:
Pentru a reuși
papanașii moi, pufoși, bine crescuți
trebuie știute câteva ”secrete”:
- Brânza folosită să
fie grasă, ”scoaptă”, fără prea mult zer. În cazul în care brânza este moale
(cu mult zer), se pune într-o strecurătoare în frigider, până a doua zi.
- Se pune foarte puțin
zahăr (se presară deasupra cu zahăr pudră, când sunt gata)
- Se pune cât mai puțină
făină (se înlocuiește cu griș)
Deci, într-un castron
se pun toate ingredientele și se amestecă cu o furculiță până se obține o pastă
de consistența unei smântâni groase. Se modelează cu mâinile papanașii, se dau prin făină și se prăjesc în
puțin ulei încins. Se scot pe hârtie absorbantă pentru a se elimina surplusul
de ulei. Se presară cu zahăr pudră și se servesc cu smântână sau dulceață sau
chiar cu fructe proaspete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu