Bucatarie, icoane, goblenuri...cateva din pasiunile mele pe care vreau sa le impartasesc cu voi.
Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete.
•Gabriel Garcia Marquez - ultima scrisoare din “veacul de singurătate”.
miercuri, 19 august 2009
TORT ADINA
Desi ziua prietenei mele Adina a fost pe data de 4 august si am pregatit cu cel mai mare drag pentru ea acest tort, abia acum am timp sa scriu reteta si sa o postez.
Stiind ca-i plac lucrurile clasice, m-am gandit sa-i fac si un tort cat de cat clasic, adica cu blat, crema si glazura.
Am plecat de la o reteta veche de tort de nuci, pe care in copilaria mea, mama o pregatea destul de des.
Deci, iata reteta:
Blat:
Ingrediente:
6 oua
6 linguri cu zahar
6 linguri cu nuci macinate
1 lingura cu pesmet
1 lingura cu faina
coaja rasa de la o lamaie
Preparare:
Galbenusurile se freaca (cu mixerul) cu zaharul pana se albesc si isi dubleaza volumul. In crema obtinuta se adauga nucile macinate, coaja de lamaie, faina, pesmetul si la urma, amestecand usor de jos in sus, albusurile batute spuma tare.
Compozitia se toarna in tava unsa cu unt si tapetata pe fund cu hartie de copt.
Se da la cuptorul preincalzit si se coace la foc moderat, cca 45-50 min, pana trece proba cu paiul.
Asa arata blatul scos din cuptor:
Crema de nuci:
Ingrediente:
250 g nuci macinate:
1/2 pahar cu lapte,
5 linguri cu zahar
150 g unt
100 g frisca batuta (cam 3-4 linguri)
1 lingura de rom sau esenta de migdale
Preparare:
Se pune pe foc laptele cu zaharul. Se adauga nucile macinate si se amesteca pe foc pana e compozitia scade.
Se ia de pe foc si se lasa sa se raceasca.
In acest timp, se freaca spuma untul, care trebuie sa fie la temperatura camerei.
Se bate frisca.
In compozitia de nuci racita, se adauga untul lingura cu lingura, amestecand bine dupa fiecare lingura, apoi frisca batuta si aromele (esenta de migdale, am pus eu).
Crema trebuie sa aiba cam aceasta consistenta:
Se da la rece.
Crema ganache cu nuci caramelizate:
Ingrediente:
200 g ciocolata neagra (cu 75% cacao)
100 g frisca lichida, nebatuta
250 g miez de nuca
200 g zahar
Preparare:
Se pune frisca pe foc si cand ajunge la fierbere se pune ciocolata (care a stat la temperatura camerei, nu scoasa din frigider), taiata marunt sau data pe razatoare:
Se ia de pe foc si se amesteca bine cu telul, pana s-a topit toata ciocolata.
Se lasa sa se racoreasca:
Zaharul se pune pe foc intr-o craticioara si se caramelizeaza, pana capata o culoare frumoasa de caramel. Trebuie avut grija sa nu se arda, ca devine amar.
In zaharul astfel caramelizat se adauga miezul de nuca, care a fost prajit in cuptor si curatat putin de coji.
Amestecul de nuci cu zahar caramelizat se toarna pe o hartie de copt unsa usor cu ulei:
Cand s-au racit, se desprind de pe hartie si se pun in robot, se sfarama, dar nu se face praf, trebuie sa ramana bucatele:
Se adauga in crema ganache, care intre timp s-a racit.
Siropul:
Ingrediente:
200 g zahar
apa atata cat sa acopere zaharul
3 linguri rom alb, de preferinta sau un lichior care va place
Preparare:
Se fierbe apa cu zaharul.Cand s-a topit zaharul, se ia de pe foc si se adauga romul.
Montare:
Blatul racit se taie pe orizontala, in 3 bucati.
Se aseaza prima parte pe platou.
Se insiropeaza cu siropul caldut.
Se pune crema de nuci si se niveleaza:
se aseaza a doua foaie, care de asemenea se insiropeaza. Se aseaza crema ganache cu nuci caramelizate, se niveleaza si se pune ultima bucata de blat care se insiropeaza si aceasta:
Se da la rece, timp in care se pregateste
Glazura
Ingrediente:
100 gr ciocolată amăruie (cel puţin 65-70% cacao)
80 ml smantana lichidă
15 g miere
25 g unt moale (la temperature camerei)
20 ml de lichior (crema de wiski)
Preparare:
Ciocolata se taie marunt sau se da pe razatoare.
Se incălzeşte smantana cu mierea şi se varsă peste ciocolată amestecand repede.
După ce s-a amestecat bine se adaugă untul, avand grija sa nu rămana vreo bucăţică de ciocolată netopită.
Se adaugă lichiorul si se trece la imbracarea tortului:
Se scoate tortul din frigider si se aseaza pe un gratar deasupra unei tavi.
Se incepe acoperirea tortului de la margini, apoi deasupra. Glazura care s-a scurs in tava se recupereaza, eventual se mai incalzeste putin pe baie de abur si se continua acoperirea tortului, pana obtineti grosimea dorita.
Decorarea:
desi nu am poze din timpul prepararii decorurilor pentru ca eram singura si trebuia sa ma misc repede cu ciocolata, o sa explic cum am facut:
Ingrediente:
200 g ciocolata alba menaj
100 g ciocolata cu lapte
100 g ciocolata menaj, care este cea mai indicata pentru decoruri, deoarece dupa topire si racire se intareste foarte bine
fructe de sezon (eu am folosit coacaze negre, mure, samburi de rodie, struguri si cateva frunzulite de menta de la menta anemica pe care o am in ghiveci, pe balcon.
Preparare:
Am masurat circumferinta formei de tort in care am facut blatul si aici am gresit pentru ca trebuia sa masor circumferinta tortului, care cu tot cu glazura a fost mai mare (am reusit insa sa repar, adaugand diferenta)
Am taiat o bucata de hartie de copt cu lungimea egala cu circumferinta tortului si lata cat inaltimea acestuia.
Am mai taiat doua fasii da hartie de copt pentru ornamentele de deasupra.
Am topit separat ciocolata alba si impreuna cea de lapte si menaj.
Am turnat o fasie de ciocolata alba pe mijlocul hartiei, apoi am cautat sa fac un model cu o scobitoare. Apoi, cu o spatula am acoperit hartia cu ciocolata neagra (si peste cea alba). Cand s-a intarit putin, nu de tot, am scos tortul din frigider si am infasurat hartia cu cicolata in jurul tortului, presand putin pentru a se lipi de glazura.
Am lasat cateva minute sa se intareasca putin, apoi, cu grija, am dezlipit hartia.
Decorul de deasupra l-am facut in mod similar, numai ca am rasucit hartia cu ciocolata intarita putin (cat sa nu curga) dar inca calda, cautand sa-i dau o forma de spirala (am sprijinit-o pe un sul de servete de hartie pentru bucatarie). Cand s-a intarit ciocolata, am desprins-o usor de pe hartie si am asezat-o pe tort. La fel am procedat si cu a doua spirala.
Am asezat si fructele si gata tortul
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Super, un deliciu acest tort cu nuca si ciocolata!
RăspundețiȘtergereFrumos decorat!
Multe salutari!
si pe mine ma cheama adina si sunt nascuta pe 4 august.
RăspundețiȘtergere