Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete.
•Gabriel Garcia Marquez - ultima scrisoare din “veacul de singurătate”.

miercuri, 9 iulie 2014

CHEESECAKE CU GORGONZOLA SAU MAI EXACT, CU ROQUEFORT

Această rețetă mi-a fost inspirată de ceva bun, care m-a câștigat cu descrierea făcută preparatului:
Un preparat care se mişcă periculos pe graniţa fragilă dintre extreme. La limita dintre un cheesecake şi un sufleu, pe graniţa dintre desert şi aperitiv, în punctul de întâlnire dintre genialitate şi nebunie. O nebunie de prăjitură-desert-sufleu-aperitiv, gata oricând să deschidă apetitul sau să încheie o masă. Un altfel de platou de brânzeturi, potrivit cu un vin bun. Cu siguranţă merită încercat.”
Bineînțeles i-am adus ceva modificări, pentru a fi mai aproape de gustul meu. Iată varianta  mea:

Ingrediente:
50 g biscuit sărați
25 g unt la temperature camerei
100 de grame  cremă de brânză
50 de grame de brânză de capră
100 g brânză roquefort
100 g brânză brie, cu tot cu coajă
100 g smântână
Un ou
Mix de piper, după gust
O linguriță cu reductive de oțet balsamic
Fructe (struguri și strugurași (coacăze) pentru servit)

Preparare:
Se preîncălzește cuptorul. Biscuiții se zdrobesc (în tocătorul electric  sau cu sucitorul pe masa de lucru). 


Se pun într-un bol 

și se amestecă cu untul moale apoi se presează bine cu o lingură 

într-un inel de bucătărie uns la interior cu unt și așezat într-o tavă mica acoperită cu hârtie de copt sau aluminiu. 

Se dă la cuptor pentru 5-6 minute, spune rețeta însă eu, când voi reface rețeta, voi sări peste această fază.Se scoate tava cu inelul din cuptor și se reduce temperature la 1400C.
Se amestecă într-un mixer toate felurile de brânză prevăzute în rețetă, smântâna, oul și piper proaspăt râșnit, după gust.

Amestecul obținut (care este de consistența unei smântâni), se toarnă în inel peste ”blatul” din biscuit sărați. 

Se introduce tava în cuptor pentru 35-40 de minute, având grijă să nu se ardă (a mea s-a ars puțin pe margini).

După ce s-a copt, se lasă tava în cuptorul stins, cu ușa cuptorului întredeschisă, să se răcească în cuptor. După ce s-a răcit se dă la frigider cu tot cu formă pentru minim 2 ore, sau mai bine peste noapte.
Se desprind marginile cu un cuțit cu lama subțire și se scoate preparatul din inel.


Se servește cu fructe proaspete, 

decorat cu reductive de oțet balsamic (2 linguri de oțet balsamic se fierb cu o linguriță de zahăr până se obține un sirop gros). 

 Cheesecake-ul va creşte în cuptor şi va descreşte după ce se răcește.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu