Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete.
•Gabriel Garcia Marquez - ultima scrisoare din “veacul de singurătate”.

marți, 1 octombrie 2013

MÂNCARE DE BOB USCAT CU AFUMĂTURĂ

Săptămânile trecute, pe când mă aflam la Sucevița, am mâncat la nora mea mâncare de bob verde bătut, făcută de mătușa ei din bob proaspăt, verde. Mi-am adus aminte că nu mai mâncasem bob din copilărie.  Nora mea  mi-a spus că se găsește în piață la Rădăuți, așa că am căutat și am găsit, dar nu bob verde ci uscat și la un preț dublu față de prețul fasolei.
 Așa cum am spus, bob am mâncat în copilărie, verde, crud (negătit), rupt de pe vrej și curățat de coajă după ce era scos din păstaie, dar și mâncare de bob uscat făcută de mătușa Anica, mama vecinei noastre Tanti Ileana și bunica prietenei mele Maricica. Cum l-a gătit mătușa Anica, nu mai pot s-o întrb, pentru că a murit acum mai bine de 40 de ani, dar iată rețeta cam cum își aduce mama aminte că o pregătea mama ei, adică bunica mea (mama nu ne gătea bob, spunea că a mancat ea prea mult în copilărie). Păcat că nu prea se mai gătește în ziua de azi, pentru că este foarte gustos, nu face gaze (cum face fasolea), atâta doar că este cam migălos de gătit pentru că are o coajă groasă, care trebuie îndepărtată (asta în cazul bobului uscat, la cel verde coaja nu trebuie îndepărtată).

Ingrediente:
Un ciolan afumat sau costiță afumată sau altă afumătură
O mână bună de bob uscat
O lingură cu ulei
O ceapă mare
Un morcov
O roșie
O foaie de dafin
Câteva boabe de piper

Preparare:
Bobul 

se pune de seara la îmnuiat în apă călduță. 

A doua zi, se scurge apa, se spală și se îndepărtează coaja maronie (boabele aproape și-au dublat dimensiunea prin hidratare), operație care pare migăloasă, dar merge destul de repede.

Boabele decojite se pun la fiert, 

împreună cu ciolanul afumat.

Între timp, într-o tigaie se pune uleiul și costița tăiată bucățele.

După ce costița s-a rumenit ușor, se adaugă ceapa tocată, 

care se călește și ea ușor. Apoi morcovul dat pe răzătoare 

și la urmă roșia decojită și tăiată cubulețe. 

Se călesc toate împreună timp de câteva minute, după care se adaugă zeamă in care fierbe bobul. 

Bobul nu trebuie fiert atât de mult ca fasolea, pentru că fierbe mult mai repede (eu l-am fiert prea mult și s-a cam sfărâmat). Se adaugă legumele călite peste bob și se mai fierbe până toate legumele sunt moi. Se adaugă piperul, frunza de dafin și se potriveșete de sare.

Se poate servi cumămăligă sau pâine  și o salată sau murături.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu