Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete.
•Gabriel Garcia Marquez - ultima scrisoare din “veacul de singurătate”.

sâmbătă, 12 aprilie 2014

PIZZA DE CASĂ

Nu mai făcusem pizza în casă de mai bine de 15 ani. Și cum mi se făcuse poftă de pizza iar afară era o vreme urâtă și nu putem comanda o singură pizza mică,  am preferat să o pregătesc acasă cu ce aveam prin frigider și mai ales cu ce-mi permitea regimul alimentar pe cate-l urmez (am înlocuit kaizerul și salamul cu șunca de curcan și am renunțat la oul ochi de deasupra care plăcea foarte mult soțului și băieților mei).

Ingrediente:
pentru blat:
300 g făină
Un pliculeț de drojdie uscată
3 linguri cu ulei
2oo ml apă călduță
Un praf de sare
Pentru umplutură*:
3-4 ciuperci proaspete
O ceapă roșie mică
Un ardei iute roșu (sau kapia mic)
200 g șuncă de curcan
Câteva măsline fără sâmburi
100-150 g telemea de capră rasă
Câteva roșii
Keceap
Mozarella

Preparare:
Alutul:
Se cerne făina într-un bol. Se adaugă sarea și drojdia uscată, precum și uleiul și se amestecă cu o lingură de lemn. Se adaugă câte puțină apă caldă și se amestecă până se obține un aluat nu prea tare. Se frământă puțin pentru a obține un aluat omogen. Se strânge sub formă de bilă și se fac câteva adâncituri cu degetul în aluat. 

Bolul se acoperă cu un prosop curat și se lasă la loc cald până își dublează volumul (cam 30-40 de minute, dar se poate și mai mult).
Între timp se pregătește umplutura:
Ciupercile se spală și se taie felii subțiri, ceapa rondele, la fel ardeiul și măslinele. Șunca se taie bastonașe, roșiile felii,

 telemeaua de capră se dă pe răzătoare iar Mozarelle se taie felii subțiri. 

Când aluatul a crescut, 

se împarte în două și se întind două foi care se pun fie în tăvi speciale pentru pizza fie în tava de aragaz tapetată cu hârtie de copt.

Blatul se unge cu keceap 

apoi se așează ciupercile, ceapa, ardeiul, roșiile 

și măslinele. Se presară cu telemeaua rasă și se așează deasupra feliile de Mozarella. 

Se dă la cuptor pentru 15-20 de minute.

*cantitățile sunt aproximative, fiecare poate pune ce ingrediente vrea, ăn orice cantitate vrea.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu