Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete.
•Gabriel Garcia Marquez - ultima scrisoare din “veacul de singurătate”.

luni, 21 mai 2012

SALATA DE DOI CASTRAVEŢI

Este vorba de fapt de o salată din două feluri de castraveţi: castraveţi proaspeţi de grădină şi castraveţi muraţi de vară, pe care în copilăria mea, mama ne-o făcea adeseori, folosind legumele din grădină, scoţând castraveţii muraţi din borcanul care se odihnea la umbra unui prun (o zi lăsa borcanul la soare apoi îl muta la răcoare, la umbra unui pom)
Ingrediente:
2 castraveţi proaspeţi (de grădină, nu de seră)
2 castraveţi (sau 3, dacă sunt mai mici) muraţi de vară
Un fir de ceapă verde (sau o ceapă mică uscată)
Un fir de usturoi verde (sau 2 căţei)
Câteva fire de mărar verde
O lingură de ulei
2 linguri de moare de la catraveţii muraţi
Preparare:
Castraveţii se taie în 4 pe lung, după care se taie cubuleţe şi se pun în salatieră. Se adaugă ceapa şi usturoiul tăiate feliuţe oblice şi mărarul tocat mărunt.


Se stropeşte salata cu uleiul (poate fi şi de măsline, dar eu îl prefer pe cel de floarea soarelui care este mai subţire), se potriveste de acreală cu moarea de castraveţi. Castraveţii muraţi fiind destul de săraţi, nu mai este necesar să se adauge sare. Dacă vă place picant, se poate adăuga un ardei iute tăiat pe lung, cu seminţele scoase şi tăiat apoi semirondele. Este o salată uşoară, răcoroasă, sănătoasă, deosebită.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu