Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete.
•Gabriel Garcia Marquez - ultima scrisoare din “veacul de singurătate”.

duminică, 17 noiembrie 2013

PERIŞOARE DIN PIEPT DE PUI CU SOS DE SMÂNTÂNĂ

Ingrediente:
Pentru perişoare:
½ kg piept de pui tocat
O ceapă
2 linguri cu ulei
Un ou
Sare şi piper după gust
Verdeaţă
Pentru sos:
300 ml smântână
O lingură cu amidon
O lingură cu legume deshidratate sau ½ litru supă de zarzavat
Câteva fire de mărar
Preparare:
Ceapa se toacă mărunt 

şi se căleşte în ulei până devine sticloasă. 

După ce s-a răcorit, se pune cu tot cu ulei peste carnea tocată. Se adaugă oul, verdeaţa tocată, sare şi piper după gust.

 Se amestecă bine compoziţia şi cu mâinile udate se modelează perişoare de mărimea nucilor.

Într-o cratiţă mai largă se pune la fiert ½ l de apă cu puţină sare şi o lingură cu legume dezhidratatesau ½ litru supă. Când apa (supa) fierbe se face focul mic şi se adaugă perişoarele. 

Se amestecă uşor cu o lingură de lemn sau o paletă şi se lasă să fiarbă la foc mic (pentru a nu se sfărâma), timp de 10-15 minute, timp în care mai scade şi supa din cratiţă.  Smântâna se amestecă cu amidonul, 

apoi cu câte o lingură de supă în care au fiert perişoarele până smântâna cu amidon se încălzeşte. Se toarnă în cratiţă peste perişoare.

 Se lasă să dea câteva clocote ca sosul să se lege. Se presară sare, piper şi mărar fin tocat şi se opreşete focul.
Se serveşte cu mămăligă caldă sau fără.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu