Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete.
•Gabriel Garcia Marquez - ultima scrisoare din “veacul de singurătate”.

vineri, 15 februarie 2013

SUPA CHINEZEASCĂ CU CREVEȚI

Dacă doriți să gătiți ceva simplu și rapid, dar în același timp original, aceasta este rețeta pe care o căutați.
Supa chinezească cu creveți se prepară ușor și rapid iar pe masă arată minunat.
În plus, faptul că ingredientele folosite sunt în număr mic, constituie un real avantaj. 

Ingrediente:
20 de grame fidea de orez
2 morcovi mici
2 fire de ceapă verde
300 ml supă
100 g creveți (pentru rapiditate prefierți și congelați)
o lingură sos de soia sau o lingură sos de stridii
verdețuri tocate mărunt
sare după gust 

Preparare:
Se pune fideaua de orez într-un vas  și se toarnă apă clocotită cât să le acopere. Se acoperă vasul cu capac. Se lasă 4 minute după care se scurge apa.
Morcovul se curăță de coajă și se taie fâșii subțiri (cu răzătoarea borner sau cu curățitorul de legume. 
 
Se pune la fiert în supă.
 
Ceapa se spală și se taie în inele subțiri.
 
Se adaugă și ceapa în supă. Se fierb la foc mediu  până se înmoaie legumele,
 
 după care se adaugă creveții (i-am pus congelați, cum i-am scos din congelator) și se fierb încă 3 minute.
 
Se adaugă fideaua și se asezonează cu sos de soia sau de stridii și eventual, dacă mai este necesar, sare.
 
Se servește supa presărată cu verdețuri (am pus pătrunjel)  fin tocate.

 

Un comentariu: