Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete.
•Gabriel Garcia Marquez - ultima scrisoare din “veacul de singurătate”.

luni, 30 ianuarie 2012

SUPA DE GĂINĂ CU GĂLUŞTELE DE GRIŞ



Cum toată lumea ştie să facă o supă, la această reţetă nu voi da cantităţi exacte ci voi enumera ingredientele, cantităţile aproximative  şi  câteva mici secrete.  


Ingrediente:
Părţile cu multe oase de la o găină crescută în curte: gâtul, ghearele, spatele, coşul pieptului, aripile etc
O ceapă
2-3 morcovi
O rădăcină de pătrunjel sau păstârnac (sau ambele)
Sare şi piper
Pentru găluştele:
5 ouă
Griş
Sare şi piper 
Verdeaţă (pătrunjel) 
Preparare:
Carnea de găină se spală foarte bine ăn mai multe ape şi se pune la fiert cu apă cât să depăşească nivelul cărnii cu 2-3 degete. Se pune puţină sare neiodată pentru a scoate mai repede spuma. Se fierbe, culegând  spuma formată, până nu mai iese deloc spumă, iar supa este limpede. Se pune zarzavatul întreg, netocat, ci doar curăţat de coajă.
Între timp se fac găluştelele: ouăle

se bat bine cu sare şi piper cu o furculiţă.

Se adaugă grişul “în ploaie”,

până obţinem o cremă de consistenţa unei smântâni groase, cunoscându-se urma lăsată de furculiţă.

Secretul ca găluştelele să nu iasă tari ca piatra sau să se sfărâme la fiert este acela de a lăsa compoziţia să se “odihnească” minim 10 minute, timp în care grişul se umidifică. Se amestecă din nou compoziţia care acum este aerată (vezi foto).

Între timp, legumele s-au fiert şi împreună cu carnea (care poate fi folosită la pilaf sau la o tocăniţă) se scot din oala cu supă. Se dă focul mic şi cu o linguriţă înmuiată  în supa fierbinte se ia din compoziţia de găluştele şi se scufundă linguriţa în supa fierbinte. Acestea se vor desprinde uşor de pe linguriţă. În acest fel se pun toate găluştelele, avînd grijă ca linguriţa să fie mereu înmuiată în supa fierbinte.

Se acoperă şi se fierbe supa la foc mic. Este gata când găluştelele au “coborât” de la suprafaţa oalei.
Se stinge focul şi se lasă câteva minute să se liniştească. Se serveşte cu pătrunjel verde  şi eventual puţin piper dacă vă place mai picantă.


3 comentarii:

  1. Imi ploua in gura dupa supa asta! Grozava mai e!

    RăspundețiȘtergere
  2. Maria din Galatijoi, 01 noiembrie, 2012

    AM GATIT SUPA DE GAINA CU GALUSTE SI A IESIT DELICIOASA.Aceasta reteta mi-a completat cunoasterea despre cum trebuie sa procedez ca sa iasa galustele intotdeauana afinate.Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere