Alături de dulceața de trandafiri, de cea de cireșe negre amare și de cea de cireșe
albe amare cu vanilie, dulceața de caise întregi umlute cu sâmburi, este
printre cele mai fine dulcețuri și, în vremea copilăriei mele (acum 50 și mai
bine de ani), era o încununare a talentelor de gospădină. Puține gospodine se
încumetau să facă acest fel de dulceață. Mama mea era una dintre ele și îmi
amintesc și acum sfaturile ei pe când o ajutam și curățam fructele de coajă:
”nu le strânge tare că le fermi, umblă delicat cu ele (cu caisele adică sau cu
zarzărele, pentru că mama făcea și din zarzăre această dulceață și atunci era
și mai aromată, și mai fină).
Ingrediente:
1 kg de zahăr tos
40 de caise potrivit de mari, nu prea coapte (dacă se
folosesc zarzăre atunci sunt necesare 50 de bucăți)
O lămâie
Un pahar (250 ml) cu apă
Apă de var
Preparare:
Se aleg 40 de caise potrivit de mari, nu prea coapte,
fără pete, lovituri, sau urme de viermi.
Se spală sub jet de apă
și cu un cuțit
bine ascuțit se curăță de coajă, având grijă să nu le strivim.
După ce s-au curățat, se pun într-un vas cu apă de var*,
astfel încât să fie acoperite în întregime.
Se țin în apa de var 5-6 ore, după
care se spală în câteva ape reci și cu un bețișor (sau un pai de băut) introdus
în partea unde a fost codița, se împing sâmburii afară, având grijă ca fructele
să rămână întregi.
Se sparg sâmburii, miezul se cojește de pielița maronie și
se pun înapoi în fructe.
Zahărul cu apa se pun la foc iute
până se leagă un sirop
ca pentru șerbet (nu sorbet), adică o picătură de sirop picată într-un pahar cu
apă rece să rămână ca o bobiță, să nu se împrăștie. Se ia siropul de pe foc, se
pun fructele în sirop, se acoperă cratița cu un prosop umed și se lasă pentru o
oră, pentru ca fructele să lase zeamă. De acum și până la sfârșit nu se umblă
cu lingura în cratiță pentru a nu zdrobi fructele.
După ce fructele au lăsat zeama, se stoarce o lămîie (o
parte din ea poate fi pusă și feliuțe subțiri pentru o aromă mai deosebită) și
se pune cratița înapoi pe foc iute, scuturând cratița din timp în timp. Se face
iarăși proba siropului și când este suficient de legat (stă bobiță), se ia
cratița de pe foc, se acoperă din nou cratița
cu un prosop umed și când s-a răcorit se pune în borcane curate, sterilizate, se
leagă borcanele și se pun în cămară.
Este foarte important cât de legat este siropul (o
picătură de sirop picată într-un pahar cu apă rece să rămână ca o bobiță)
pentru că dacă dulceța nu este suficient legată va mucegăi sau va fermenta iar
dacă este prea legată, nu mai poți băga lingurița în borcan.
De la mama mea știu că dulceața este bine să fie ”o idee”
mai legată pentru că ulterior o poți ”drege” fierbând în apă borcanul cu
dulceață învelit într-un prosop, și adăugând 2-3 lingurițe cu apă în borcan. Dacă
dulceața a fermentat sau a mucegăit, este total compromisă și trebuie aruncată.
*apa de var este apa ce se adună la suprafața vasului în
care s-a stins var.
Eu nu am avut apă de var și am folosit bicarbonat stins
cu apă dar efectul este net inferior. Față de dulceața mamei unde fructele se întăreau
de la apa de var, ale mele nu s-au întărit suficient, iar aspectul a lăsat de
dorit.
Am aflat ca se poate inlocui apa de var cu bicarbonat.Multumim pentru sfat si nu numai.
RăspundețiȘtergere