Ingrediente:
Câteva fructe de sezon: caise, piersici, nectarine, prune, după preferință
100 g unt moale, la temperatura camerei
2 lingurițe cu miere sau 100 g zahăr
2 pachețele (30 g fiecare) cu nucă de cocos rasă
Un ou
2 foi de napolitană (20X20 cm)
Pentru glazură:
200 ml smântână
2 lingurițe cu miere sau 100 g zahăr
O linguriță (5 g) cu gelatină
Pentru decor:
Fulgi de migdale ușor rumeniți în cuptor, și/sau fistic sfărâmat, și/sau ornamente de
ciocolată, și/sau foi de napolitană sfărâmate, sau chiar bucățele mici de
fructe.
Preparare:
Prunele,
spălate, se curăță de coajă și se taie bucăți nu
prea mari.
Untul moale, la temperatura camerei, se freacă cu mierea
cu ajutorul unei linguri de lemn.
Se adaugă oul și se omogenizează,
după care
se adaugă nuca de cocos
și se omogenizează din nou compoziția.
Se adaugă și
prunele
și se amestecă ușor, pentru a nu se transforma în piure.
Pe o tavă se așează o foaie de napolitană.
Se pune
compoziția de nucă de cocos și fructe.
Se așează cealaltă foaie de napolitană, se presează ușor
și se dă la rece.
Între timp se prepară glazura:
Geletina se pune la înmuiat în puțină apă sau lapte rece .
Smântâna se bate cu un tel până la stadiul de frișcă. Se adaugă
mierea și se amestecă ușor (se poate ca frișca să se lase puțin, dar nu-i
nimic, nu va curge de pe prăjitură). Gelatina se încălzește până devine
lichidă, fără a se fierbe. Se lasă să se răcească puțin fără a se întări. Se adaugă
peste frișca cu miere și se bate cu telul. Dacă frișca a devenit prea lichidă
se mai pune câteva minute la rece, amestecând des. Dacă s-a întărit prea tare,
mai incălziți-o puțin, amestecând mereu, până ajunge la o consistență ce poate fi întinsă
peste prăjitură. (Se face foarte simplu, doar explicațiile sunt mai lungi.)
Se întinde glazura peste prăjitură
și se decorează
după
preferință
sau o puteți chiar lăsa așa, albă.
Se taie în pătrate sau bare
și se servește.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu