Prin clasa a VII-a sau a VIII-a ne-a venit o
colegă de” la țară”, cu care eu mă împrietenisem, cu atât mai mult cu cât
stătea în gazdă la o vecină de-a mea, mai de la capătul străzii, o evreică
văduvă, brunetă, slabă, cu profil de grecoaică (nu era tipul clasic de
evreică), pe numele ei ”doamna Rozica Dascălu”. Într-o zi, întorcându-ne noi
amândouă de la școală am intrat pe la colega mea. Doamna Rozica o aștepta cu
masa pusă, pe masă aflându-se acest fel de mâncare. A vrut să-mi pună și mie o
farfurie, dar eu din jenă, am refuzat, doar
am gustat puțin din farfuria colegei mele. Mi s-a părut deosebit de bună. Ajunsă
acasă, mă străduiam să-I descriu mamei mâncarea. La noi era și bunicul, un
bărbat ”cât un brad”, cu ochi mari, albaștri ca cerul și cu o cicatrice care-i brăzda
obrazul drept de sub ochi până aproape de gură, amintire din război. Bunicul
meu era un hâtru. Cum m-a auzit pe mine chinuindu-mă să-i explic mamei, numai ce-l
aud: ”asta trebuie să fie o mâncare de
jidov calic”. Și așa i-a rămas numele!
Ingrediente:(n-o
să trec cantități, doar voi enumera ingredientele)
Cartofi rupți în bucăți și fierți în
apă cu sare
Tăieței fierți
Ceapă ( cu cât este mai multă cu atât este mai bună)
Un cățel de usturoi (doar pentru
aromă)
2 linguri cu ulei
O lingură cu unt
Sare și piper după gust
Pătrunjel verde fin tocat
Preparare:
Se fierb cartofii în apă cu sare. Când
sunt gata se lasă în apa în care au fiert.
Se fierb tăiețeii și se lasă și ei
în apă. Ceapa se taie peștișori iar usturoiul fin.
Se pune uleiul să se
încingă. Se adaugă ceapa și usturoiul. Când
s-au muiat, se adaugă cartofii fierți și puțin din zeama în care aceștia au
fiert.
Se călesc câteva minute, după care se adaugă și tăiețeii scurși, piper
și sare dacă mai trebuie, precum și
pătrunjel.
Se mai lasă puțin pe foc, să se amestece aromele, după care se pune
o lingură cu unt (dacă o faceți de post renunțați la unt)
se amestecă și când
untul este topit se oprește focul și se servește fierbinte.
