Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete.
•Gabriel Garcia Marquez - ultima scrisoare din “veacul de singurătate”.

duminică, 30 octombrie 2011

MARMELADA DE MANDARINE

Ingrediente:
1.5 kg mandarine, 
 900 g de zahăr (am pus cam 200 g fructoză)*
o portocală  (nu am pus) şi
o lămâie
10-15 cuişoare,
10 boabe de ienibahar şi piper negru, (am pus doar câteva boabe de ienibahar)
un pic de  nucşoară
în plus, am pus o steluţă de anison stelat

*cantitatea de zahăr şi implicit şi de fructoză depinde şi de cât de dulci sunt fructele. Ale mele au fost foarte acre.



Preparare:
Se spală fructele, se înţeapă din loc în loc cu o scobitoare sau cu furculiţa şi se pun într-un vas cu apă rece.  Se aduc la fierbere. Se scurge apa. Se pun din nou în apă rece, se aduc la fierbere din nou şi se  scurg iar. Se repetă operaţia de 3 ori. Se lasă să se răcească.

Se taie fructele în jumătate, se scot sâmurii şi se taie în segmente, inele şi jumătăţi, după cum doriţi.
Se transferă într-o cratiţă cu fundul gros, împreună cu sucul, care rezultă prin tăiere, se adaugă  zahărul (fructoza)  şi condimentele  şi se pun la fiert.

Se aduce  la fiebere, amestecând, se reduceapoi  focul şi se fierbe până se îngroaşă (aproximativ 50 de minute). Cu 5-10 minute înainte de a fi gata se adaugă în gemul care fierbe jumătăţi de felii  de lămâie (eu am pus lamaia de la început, o dată cu mandarinele).
Se pune fierbinte în borcane sterilizate.




FASOLE CU CIOLAN

Ingrediente: 

Un ciolan afumat
½ kg fasole albă
2-3 cepe
Un morcov
2-3 linguri cu ulei
2 linguri de pastă de roşii
Sare
Piper
Foi de dafin
Cimbru 
Pentru garnitură:
Preparare:
Cu o seară înainte se alege, se spală şi se pune fasolea la muiat în apă rece. Dacă nu aveţi timp, după ce o alegeţi şi o spălaţi, o puneţi la fiert în oala sub presiune.
Ciolanul se spală, se taie în bucăţi potrivite, se gustă de sare şi se pune la fiert. Dacă este prea sărat se pune câteva ore la desărat în apă rece.
Când fasolea este aproape fiartă, se pune uleiul la încins şi se sotează puţin ceapa, pînă devine sticloasă. Se adaugă morcovul dat pe răzătoare sau tăiat bucăţi mici. Se sotează împreună încă câteva minute, după care se adaugă pasta de roşii şi fasolea. Se pune zeama în care a fiert ciolanul, astfel încât să acopere fasolea. Se lasă să scadă puţin după care se toarnă peste ciolanul fiert. Se potriveşte de sare piper şi condimente.

 Se serveşte cu murături după preferinţă. Eu am ales ardei umpluţi cu varză.






PASTA DE ARDEI IUŢI

 Ingrediente:
½ kg ardei iuţi
2-3 ardei graşi roşii sau ardei kapia
300 g roşii bine coapte
2-3 linguri de ulei
Sare
2-3 linguriţe de miere de albine 

Preparare:

Câţiva ardei iuţi şi cei graşi sau kapia se coc pe flacără. Se curăţă cu atenţie de coajă (cei iuţi se cam rup), precum şi de cotoare şi seminţe. Se toacă şi se pun în cratiţa peste uleiul încins.Ceilalţi ardei iuţi se toacă rondele cu tot cu seminţe şi se adaugă şi aceştia în cratiţă, peste cei copţi. Se amestecă constant. Cănd s-au înmuiat şi ardeii tocaţi se adaugăroşiile curăţate de coajă şi tocate fin sau puse în blender.


 Se fierbe amestecul până devine o pastă . se adaugă mierea şi sarea. Se toarnă fierbinte în borcane şi se sterilizează sub pături.
Se foloseşte în cantitate foarte mică la condimentat ciorele, sosurile, tocăniţele.




vineri, 28 octombrie 2011

LOLLIPOP DE PUI


Ingrediente:

Aripioare de pui
2 ouă
2 linguriţe de făină
Pesmet
Sare şi piper
Ulei pentru prăjit 

Preparare:

Aripioarele de pui se taie în 3 bucăţi iar vârfurile se îndepărtează.  
Celelalte două părţi se taie la încheieturi, în două părţi, după care se desface carnea de pe os, începând dintr-un capăt, adunând toată carnea la celălalt capăt, formând o bilă, după tehnica prezentată aici.
Se sărează şi se pipărează.

Se sparg ouăle, se condimentează cu sare şi piper, se amestecă cu cele două linguriţe de făină formând un aluat subţire, ca cel de clătite. Se iau bucăţelele de pui şi se înmoaie carnea  în aluat apoi se trece prin pesmet.

Într-un vas se pune ulei la încins, astfel încât biluţa de carne de la capătul osului să fie acoperită în întregime de ulei.

 Se lasă până se rumenesc apoi se scot pe hârtie absorbantă. Se servesc cu salată, legume sau murături, după sezon.



miercuri, 26 octombrie 2011

SALATA MEDITERANIANĂ

Ingrediente:
1kg de ardei roşii, copţi
2 kg vinete
½ kg morcovi fierţi
½ litru suc de roşii sau 300 g pastă de roşii
4 căţei de usturoi (nu am pus)
O legătură de pătrunjel verde
100 ml ulei
Sare şi piper după gust
Preparare:

Ardeii se coc pe flacără, se curăţă de coji, cotoare şi seminţe, având grijă să se păstreze sucul lăsat de aceştia.
Vinetele se coc şi ele pe flacără, se curăţă de coajă şi se lasă să se scurgă bine toată zeama amară, de preferat de seara până dimineaţa.
Morcovii se curăţă, se fierb şi se dau pe răzătoarea mare.
Se pune uleiul la încins şi se adaugă ardeii copţi cu tot cu zeama lor, morcovii raşi şi vinetele şi se amestecă bine, după fiecare. Se fierbe amestecul până scade zeama ardeilor (cca 15-20 de minute) se pune sucul sau pasta de roşii şi se mai fierbe10-15 minute, până capătă consistenţa dorită. Se adaugă pătrunjelul fin tocat şi se potriveşte de sare şi piper.

 Fierbinte se toarnă în borcane sterilizate  şi se autosterilizează între pături. Când s-a răcit se pune în cămară.


ARDEI UMPLUŢI CU VARZĂ


Ingrediente:

1 kg de ardei gras, nu prea mari
O varză de cca 2 kg
2-3 morcovi
2-3 bucăţi rădăcină de hrean
Câteva crenguţe de ţelină
O linguriţă de chimen
Sare neiodată (pentru murături) 

Preparare:

Varza se toacă mărunt şi se freacă cu sare.

 Morcovii  se dau pe răzătoarea mare şi se pun peste varză. Se amestecă bine şi se lasă câteva ore (sau de seara până dimineaţa) să lase zeama. Ardeii se curăţă de cotoare şi seminţe. Se umplu cu varza amestecată cu morcovi şi se îndeasă bine, să nu rămână goluri. Pe fundul borcanului se pune ½ linguriţă de seminţe de chimen şi o crenguţă de ţelină. Se aşează ardeii cât mai compact. Printre ardei se pun bucăţele de hrean. Se toarnă în borcane lichidul lăsat de varză. Dacă nu se umplu borcanele se mai face saramură dintr-o lingură plină cu sare la un litru de apă.

Se consumă în maxim o lună de la preparare, în funcţie şi de temperatura la care sunt ţinuţi, pentru că se acresc foarte repede.

marți, 25 octombrie 2011

AJVAR, ZACUSCA FĂRĂ CEAPĂ

Este un fel de mancare specific bucătăriei bulgăreşti şi nu numai, ci se prepară în toată regiunea balcanică, purtând diverse denumiri în funcţie de regiune. Ajvar este denumirea macedoniană. Se consumă atât proaspătă cît şi conservată, cu diverse adaosuri de condimente: pătrunjel verde, usturoi, turmenic, piper, foi de dafin etc.
Poate fi folosită ca bază pentru diferite alte aperitive şi sosuri, în amestec cu: pătrunjel verde tocat mărunt, praz, sau bucăţele de nuci şi/sau maioneză.
Ingredientele de bază sunt vinetele şi ardeii copţi.
În fucţie de preferinţe, proporţia între aceste două ingrediente variază: 1/3 vinete şi 2/3 ardei, 1/3 ardei şi 2/3 vinete etc. Eu am folosit următoarele 

Ingrediente:

2 kg ardei kapia amestecat cu gogoşar
2 kg vinete
200 ml ulei
2 linguriţe oţet de mere
O linguriţă de zahăr (pentru varianta dietetică am folosit fructoză)
Sare după gust
Orice alte condimente doriţi din cele enumerate mai sus. (Eu nu am pus decât sare) 

 Preparare: 

Vinetele se coc, se curăţă de coajă şi se pun la scurs.

Ardeii se coc şi se curăţă de coji, cotoare şi seminţe.

Se pune uleiul la încins. Se adugă vinetele şi ardeii daţi prin maşina de tocat sau la robot. După cca 10 minute se potriveşte de sare, zahăr, oţet şi celelalte  condimente.


Se pune fierbinte în borcane şi se autosterilizează (între pături).
Salata de ajvar cu praz


Este foarte bună, mi se pare chiar mai bună decât salata de vinete românească. Încercaţi!

luni, 24 octombrie 2011

CONSERVA DE VINETE - CAPONATA


Ingrediente:

4 vinete
4 ardei
2 cepe
4 căţei de usturoi
30 măsline fără sâmburi (am pus din ochi, cam un pumn bun)
700 g roşii (decojite dacă se poate)
100 ml ulei
frunze de ţelină
90 ml otet de mere
2 linguriţe cu zahăr (am pus o linguriţă cu fructoză)
sare dupa gust
am mai pus o linguriţă cu capere

Mod de preparare:

Se spală vinetele şi se curăţă  de coajă. Se taie cuburi mai mari, se pun într-un castron mare, se  presară o lingură de sare, se acoperă  cu apă şi se lasă  30 minute.


În timpul acesta se  curăţă celelalte legume. Ceapa se taie destul de mic şi ardeii julienne. Se toacă mărunt câteva frunze de ţelină.

 Roşiile, opărite şi decojite se  taie cuburi mici, sau se face din ele un suc cu ajutorul blenderului.
Se scurg bine de tot vinetele. Se încălzesc  50 ml de ulei într-o tigaie mare (am folosit  wok-ul). Se adaugă  căţeii de usturoi şi se lasă  puţin să ia gust uleiul. Se adaugă  vinetele şi se  lasă 10 minute. Se scot  într-o strecurătoare, ca să se scurgă uleiul.

În acelaşi wok se pune restul de ulei şi se soteaza ceapa, la foc mic până devine aurie. Se adaugă ardeiul şi se soteză  şi  acesta. Se scoate ceapa şi ardeiul în strecuratoare.

În wok se pun roşiile şi se lasă  să fiarbă cam 10 minute, până sucul devine mai gros.
Se pun în wok toate legumele din strecuratoare, maslinele, caperele, oţetul, zahărul (fructoza)  şi frunzele de ţelină. Se amestecă bine. Se lasă 5 minute la foc mic şi apoi se sărează dupa gust. Se mai lasă 15-20 de minute, până ce caponata se mai îngroaşă şi vinetele sunt moi.

Poate fi servită aşa, proaspătă


sau  se pune fierbinte în borcane (tinute pe o tavă metalică, ca să nu se spargă) şi se închid  cu capace.
Borcanele se pun într-o oala încăpătoare, peste câteva straturi de ziare. Se toarnă apă foarte caldă (nu rece, ca să nu se spargă  borcanele în care s-a pus caponata fierbinte) peste borcane, până la ¾ din înălţimea acestora. Se sterilizează astfel  la foc mic 30 de minute de când a început să fiarbă apa. Se lasă  borcanele să se răceasca în oala în care au fiert sau între pături.

GHIVECI DE GĂTIT, PENTRU IARNĂ

Ingrediente:

1 kg  de ceapă
1 kg de morcov
1 kg de ardei gras şi/sau kapia, şi/sau gogoşari
½ kg păstăi
1 kg dovlecei tineri
O conopidă mică
O ţelină mare sau două mici
1-2 bucăţi de păstârnac
1-2 rădăcini de pătrunjel
2 kg vinete
2 kg roşii
200 g ulei
Sare, piper 

Preparare:
Păstăile se aleg, se spală şi se fierb pe jumătate în apă cu sare.
Vinetele se curăţă din loc în loc, se taie felii şi se pun în apă cu sare, pentru minim jumătate de oră.
Roşiile se curăţă de coajă, se pun în blender apoi se pun pe foc să se facă un suc.
Ceapa se taie peştişori  (eu am dat-o pe răzătoarea Borner). Se pune în uleiul încălzit  cu o linguriţă de sare şi se amestecă, până devine sticloasă. Intre timp se curăţă morcovii şi celelalte rădăcinoase şi se taie rondele. Sue adaugă peste ceapă şi se sotează şi ele. Ardeii se taie fâşiuţe. Se adaugă şi ei în cratiţă. Conopida se desface bucheţele şi se adaugă şi ea, apoi dovleceii curăţaţi de coajă şi tăiaţi cubuleţe nu prea mici.
Se adaugă vinetele scurse de apă, apoi păstăile. La urmă se adaugă sucul de roşii şi se mai scade puţin.

 Se dă focul foarte mic şi, fierbinte se pune în borcane sterilizate.
Se pun capacele apoi se fierb într-o cratiţă largă pe fundul căreia s-au pus câteva straturi de ziare,


se adaugă apă fierbinte până la ¾ din înălţimea borcanelor şi se sterilizează 30 de minute. Se pun apoi borcanele între pături să se răcească lent.

Când s-au răcit, se pun în cămară.

duminică, 23 octombrie 2011

PRAJITURA CU CREMĂ DE VANILIE ŞI CIOCOLATĂ


Ingrediente:

Blat:

200 g unt,
100 g fructoză (sau 300 g zahăr în varianta nedietetică),
3 linguri cu vârf de cacao,
3 linguri  cu lapte,
5 ouă,
 8 linguri făină 

Cremă:

500 ml lapte,
3 gălbenuşuri,
100 g ciocolată albă,
2 linguri amidon de porumb,
10 g gelatină,
esenţă de vanilie sau ½ păstaie de vanilie 

Decor :
100 g ciocolată neagră 

Mod de preparare:

Blat:

Într-un vas se pun untul, zahărul, cacaoa, şi laptele şi se fierb două-trei clocote. Se lasă să se răceorească şi se adaugă gălbenuşurile, făina şi albuşurile bătute spumă. Se amestecă uşor, de jos în sus prin răsturnare, să se aereze bine aluatul. Se coace 20-25 minute în tava unsă cu ulei şi tapetată cu făină.


Crema:

În lapte se pune jumătatea de păstaie de vanilie tăiată mărunt  şi se pune pe foc să se încălzească.
Se amestecă gălbenuşurile cu amidonul şi laptele cald, apoi se pun pe baie de aburi amestecând continuu. Se adaugă ciocolata mărunţită şi se fierbe până se îngroaşă puţin. Se lasă gelatina la înmuiat în apă, apoi se pune în cremă şi se amestecă bine.

Se toarnă crema deasupra prăjiturii. Se dă la rece până se întăreşte crema apoi se decorează cu grilaj din ciocolată neagră topită.









sâmbătă, 22 octombrie 2011

ZACUSCA CU VINETE ŞI CIUPERCI

Ingrediente:

200 ml ulei
3 cepe
3 ardei graşi
3 morcovi
4 dovlecei micuţi
6 vinete
700 ml pastă de roşii
500 g ciuperci
Sare, piper, frunze de dafin  

Preparare: 

Se coc  vinetele, se curăţă şi se lasă la scurs.
Ardeii se coc şi se curăţă de coajă, cotor şi seminţe.
Ciupercile se taie felii şi se fierb împreună cu o ceapă şi câteva fire de pătrunjel verde.
Într-o cratiţă încăpătoare se pune uleiul la încins. Se adaugă ceapa tocată şi se căleşte timp de 2-3 minute, până devine sticloasă. Se adaugă morcovul dat pe răzătoare şi se căleşte şi acesta 4-5 minute.
Se adaugă apoi dovleceii tăiaţi cuburi şi o căniţă de cafea cu apă ( cam 200 ml). Se fierbe până se moaie legumele. Se ia de pe foc şi se lasă să se răcorească, apoi cu mixerul vertical se pasează legumele.

 Se pune din nou cratiţa pe foc

şi se adaugă pasta de roşii şi după circa 5 minute ardeii copţi şi vinetele.
Apoi se adaugă şi ciupercile fierte şi scurse de zeamă,

lăsăm să dea un clocot , două

se potriveşte de sare, piper şi foi de dafin şi dam focul la foarte mic. Fierbinte, se pune în borcane sterilizate, se acoperă cu capace şi se pun pe capace pentru câteva minute.

Se pun apoi între pături să se autosterilizeze.
Când s-au răcit se pun în cămară
pentru zilele de iarnă. 


Dar, până atunci  să gustăm  şi acum o feliuţă…