Mămăliga e pe bună dreptatea pâinea ţăranului
bucovinean, care o face mai consistentă, pentru a o tăia cu aţa.
Deşi e un simbol românesc, nu e şi
un fel de mâncare găsit doar aici.
Mălaiul fiert era un aliment indispensabil
în întreaga Europă, găsindu-şi adepţi în special în Balcani şi Sudul Franţei.
Mămăliga de cartofi, o moştenire a
Imperiului Austro-Ungar (se face şi în nordul Italiei) e un soi ales printre
mamaligi;
Aceasta mamaliguţă fudulă e mai
pretenţioasă. Ea cuprinde următoarele
Ingrediente:
2-3 cartofi
O cană defăină de porumb (mălai)
Sare
Preparare:
Se curăţă cartofii, se taie cuburi
(sau se rup) şi se fierb în apă cu sare cât să-i acopere . Când sunt fierţi, se
sfarmă ca pentru piure, păstrând însă toată apa, după care se adaugă mălaiul în
ploaie, amestecând continuu.
După 10 minute, timp în care se
continuă amestecarea, se răstoarnă mămăliga pe un fund de lemn.
Se serveşte cu aceleaşi feluri de
mancare ca şi mămăliga obişnuită, doar că aceasta este mai fină.
Interesant :) cred ca are o consistenta mai buna decat cea simpla.
RăspundețiȘtergereDa, si e mult mai fina, mai cremoasa.
RăspundețiȘtergeree amintirea vie a copilariei mele...
RăspundețiȘtergere