Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete.
•Gabriel Garcia Marquez - ultima scrisoare din “veacul de singurătate”.

sâmbătă, 13 aprilie 2013

SĂRMĂLUŢE CU URDĂ SI NUCI

Ingrediente:
1/2 kg de urdă
o legătură de mărar tocat mărunt
150 g de miez de nucă uşor rumenit în cuptor şi tocat grosier
o ceapă uscată tocată mărunt

2-3 linguri cu ulei (prefer uleiul de floarea soarelui care este mai suplu și nu are miros)
2-3 linguri cu orez
câteva  linguri de pastă de roşii
sare, piper, cimbru uscat sau proaspăt, după gust
frunze de viţă de vie (am folosit congelate)
un păhărel (100 ml) de borș
opţional, smântână (pentru servit)
 

Preparare:
Frunzele de viță se decongelează și se opăresc câteva minute în apă cu sare  (dacă se folosesc frunze proaspete se opăresc ceva mai mult, până se înmoaiebine, având grijă să nu se rupă, dacă se folosesc  frunze conservate cu sare întâi se desărează și se opăresc în apă fără sare).
Miezul de nucă se rumenește ușor în cuptor.
 
Ceapa tocată
 
 se călește în ulei până devine sticloasă,
 
se adaugă 2-3 linguri de pastă de roșii și orezul fiert
 
și se mai călește puțin. Se oprește focul și se acoperă vasul. Se lasă să se răcească.
Urda
 
 se amestecă cu nucile tocate grosier,
 
se adaugă ceapa tocată, orezul și pasta de roșii,  mărarul tocat,
 
se potrivește compoziția de sare, piper și cimbru. Se amestecă bine.
 
Cu această compoziție se umplu frunzele de viță,
 
formându-se sărmăluțele.

Se așează în vas,
 
presărând printre ele crenguțe de mărar proaspăt și de cimbru (eu nu am pus cimbru uscat).
 
La fundul vasului și deasupra se pune câte un rând de frunze de viță.
 
Se pune apă caldă amestecată cu câteva linguri de pastă de roșii și un păhărel de borș, cât să acopere sarmalele. Se fierbe la foc mic, cu o farfurie pusă peste sarmale (pentru a nu se ridica), timp de 15-20 de minute.
 
Se servesc fierbinți, eventual stropite din belșug cu smântână și un praf de boia,
 
eventual și cu un ardei iute.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu