Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete.
•Gabriel Garcia Marquez - ultima scrisoare din “veacul de singurătate”.

sâmbătă, 19 iulie 2014

CARAPACE DE RACI UMPLUTE

Zilele trecute am văzut la pescărie raci de râu, românești. Cum nu mai mâncasem din copilărie am cumpărat și eu 15 bucăți chiar dacă erau destul de anemici (au cântărit vreo 650-700 de grame și asta cu toată străduința vânzătoarei de a-i alege pe cei mai mari.
Racii erau așa cum trebuie, adică vii. Doi dintre ei, cei mai mari, erau din cale-afară de neastâmpărați și agitați. I-am pus într-o oală mare cu apă să se mai spele iar ei dădeau din cozi stropind totul in jur. I-am pus într-un castron încercând o ședință foto, dar n-a fost chip: până să pregătesc eu aparatul au sărit din castron și în câteva secunde 2-3 erau pe masa care mergând înapoi (ca racul), care dând din piciorușe iar cei din castron se urcau unii peste alții, așa că, toate pozele mi-au ieșit mișcate. 

Văzând eu că ședința foto nu are sorți de izbândă am spus să trec la treabă: am răsturnat racii în chiuvetă, am luat o perie de sticle și cu grijă am apucat câte un rac de carapace și am început să-I frec cu peria de sticle. După baie, îi aruncam într-o oală cu apă curată. După ce i-am îmbăiat cât am putut de bine, am pus la fiert cam 1l de apă cu o lingură de sare, un pahar de vin alb sec, câteva boabe de piper și câteva de enibahar.S-ar fi putut pune și o foaie de dafin, dar eu nu prea agreez acest condiment. Am trecut la faza a doua de pregătire a racilor: scoaterea intestinului, operație care este destul de facilă. Am  răsturnat iar racii în chiuvetă și în oală am pus apă curată.Se ține racul de carapace în mâna stângă, cu coada spre dreapta. De la coadă, apuci cu mâna dreaptă aripioara din mijloc (cea fixă), o răsucești la 180 de grade și tragi. O data cu aripioara iese și intestinul gros. 

Arunci racul în oala cu apă curată și tot așa până se termină toți de curățat. Când apa de pe foc începe să clocotească, se iau racii și se aruncă câte unul, pe rând în oala cu apă clocotită. Se amestecă cu o lingură de lemn și când au început să se înroșească sunt gata.

 Se oprește focul și se lasă să se răcească în apa în care au fiert.
Între timp se pune  la fiert o ceașcă de orez cu 2 cești de apă.
Când racii s-au răcit se trece la operațiunea cea mai migăloasă: scoaterea cărnii. De la raci se mănâncă carnea din cozi și cea din clești.
Se rupe coada de restul corpului, prin răsucire; cu o foarfecă mai subțire se taie pe mijlocul părții interioare, de-a lungul, carapacea de la coadă; întorci coada cu interiorul spre tine și apeși, concomitent, cu degetele mari, din interior spre exterior, până lamelele se desfac iar carnea poate fi ușor scoasă.

De la clești se scoate carnea doar din cel mare, tot după ce a fost despicat cu foarfeca.

Corpul propriuzis al racului nu se consumă deoarece acolo este stomacul cu toată mizeria. Totuși, pentru că am vrut să umplu carapacele, am scos stomacul apucând racul de piciorușe (o data cu piciorușele iese și conținutul stomacului). Se rupe capul, de la ochi spre vârf și se îndepărtează. Carapacele le-am spălat foarte bine, sub jet de apă.

În urma operațiunii m-am ales cu vreo 150- maxim 200 g carne de rac, 14 carapace (un rac a fost păstrat întreg, pentru décor) 

și o mulțime de stomacuri, piciorușe și alte resturi care au plecat la gunoi.  

A, și nu în ultimul rând degetele mari și arătătoarele de la ambele mâini cu o multitudine de tăieturi fine, așa bonus!

Am trecut la prepararea orezului cu care am umplut carapacele: un fir subțire de praz (dacă nu,  merge și o ceapă), se taie rondele și se pune la călit în 2-3 linguri de ulei. 

Se adaugă câteva roșii tocate cubulețe, cu tot cu coajă. 

Se călesc împreună până se moaie puțin roșiile apoi se adaugă orezul fiert mai înainte 

și o căniță cu zeama în care au fiert racii, sau supă de pui sau de legume. 

Se adaugă sare și piper după gust și se lasă să fiarbă bine. 

Se oprește focul și se adaugă carnea de rac (am oprit câteva bucățele pentru décor). 

Cu orezul acesta se umplu carapacele. Orezul rămas se așează în mijlocul unui platou termorezistent, 

de jur împrejur se așează carapacele umplute iar pe orez se așează racul întreg și carnea oprită. 

Se dă la cuptor pentru 10-15 minute. 

Se scoate, se presară cu pătrunjel verde și se servește fierbinte.


Chiar dacă am scris mult (pentru că am vrut să explic amănunțit), în realitate este destul de simplu de preparat racii.







2 comentarii: