Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete.
•Gabriel Garcia Marquez - ultima scrisoare din “veacul de singurătate”.

sâmbătă, 2 februarie 2013

PRAJITURA CU NUCI, ALBUȘURI ȘI CREMĂ DE CACAO

Pentru că aveam în congelator adunate mai multe albușuri de ou, am făcut următoarea prăjitură:

Ingrediente:
Pentru foi:
5-6 albușuri
5-6 linguri cu zahăr
300 g nuci prăjite și măcinate
½ linguriță de praf de copt
2 linguri cu făină
Un praf de sare

Pentru cremă:
½ litru lapte
2 linguri de amidon din porumb
2 linguri cu cacao
2-3 linguri cu zahăr (sau după gust)
100 g unt
Esență de rom 

Preparare:
Albușurile se bat spumă cu un praf de sare. Se adaugă zahărul și se mixează în continuare până se obține o spumă lucioasă și densă.
Separat, făina se amestecă cu praful de copt și nuca măcinată. Se înglobează ușor în bezea, amestecând de jos în sus cu o spatulă. Se toarnă compoziția în tava mare de aragaz tapetată cu hârtie de copt. Se coace timp de cca 30 de minute la foc mic, în cuptorul preîncălzit.

Când este gata se scoate cu tot cu hârtia de copt și se pune pe un grătar să se răcească.

Rece, se desface hârtia de copt și se taie blatul în 3 părți egale.
 
Crema:
Cele 2 linguri de amidon se amestecă cu câteva linguri de lapte rece. Restul de lapte se pune pe foc și când începe să fiarbă se dă focul mic, se adaugă amidonul și se amestecă până se leagă ca o budincă. Se lasă să se răcească, amestecând ocazional pentru a nu face pojghiță deasupra. Untul se freacă spumă cu zahărul până acesta se topește. Se adaugă cacaoa și se mixează în continuare apoi câte o lingura din budinca de lapte și amidon și esența de rom.
Cele 3  foi se umplu  cu cremă, punându-se un strat și deasupra.

Prăjiturile cu nuci sunt printre preferatele noastre.
 
 
Dacă mai au și o cremă de cacao sau ciocolată, sunt și mai grozave.

 

 

2 comentarii:

  1. arata foarte bine,o trec la favorite,multumim pentru reteta

    RăspundețiȘtergere
  2. Reteta este mai mult decat binevenita,tinand cont de faptul ca dispunem adesea de albusuri.Multumim.
    Cu stima,
    Olivia

    RăspundețiȘtergere