Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete.
•Gabriel Garcia Marquez - ultima scrisoare din “veacul de singurătate”.

sâmbătă, 29 martie 2014

SALATA BULGĂREASCĂ DE SFECLĂ ROȘIE ȘI GREPFRUT

Ingrediente:
O sfeclă roșie mare
Câteva nuci
Un grepfrut
O lămâie
O lingură cu ulei
sare
Preparare:
Sfecla roșie se curăță de coajă, se taie în două  și se fierbe 10 minute în apă cu sare. Sfecla nu trebuie să se moaie ci să rămână tare. Se scoate din apă și se lasă să se răcească complet, după care se taie fâșii subțiri sau se dă pe răzătoarea mare.

Nucile se rup bucăți nu prea mărunte, pentru a se simți în salată.

Grepfruitul se curăță de coajă și de pielițele amare deasupra unui vas pentru a recupera zeama

Lămâia se spală bine și se taie în jumătate. Se stoarce zeama unei jumătăți peste zeama de grepfrut recuperată. Cealaltă jumătate de lămâie se taie felii apoi cuburi și se amestecă împreună cu bucățile de grepfrut cu sfecla roșie și nucile tocate. 

Se amestecă și se asezonează cu ulei de măsline și suc de citrice. Dacă este necesar se mai adaugă sare.
Se poate servi ca atare dar și lângă o friptură. Eu am servit-o lângă un orez cu pipote de curcan și legume.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu