Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete.
•Gabriel Garcia Marquez - ultima scrisoare din “veacul de singurătate”.

sâmbătă, 31 august 2013

SUPA DE ROȘII CU PERIȘOARE

Ingrediente:
4 roșii mari
Un morcov mic
O ceapă
½ ardei gras verde
Un ardei gras roșu
Câteva crenguțe de țelină (sau o rădăcină mică)
O legătură de pătrunjel
O legătură de leuștean
Sare după gust
Pentru perișoare:
300 g piept de pui tocat (fără piele)
1 ou
2 linguri cu orez
O ceapă mică
Un vârf de cuțit de piper negru

Preparare:

Se pun la fiert cam 2 litri de apă cu o linguriță de sare. Morcovul, ceapa și ardeii se pun în robot și se mărunțesc. Când apa fierbe, se adaugă legumele mărunțite. Roșiile se crestează și se opăresc, 

apoi se curăță de coji și se mărunțesc în robot. Se adaugă peste celelalte legume și se continuă fierberea. 

Cât supa de legume fierbe se prepară perișoarele: se toacă carnea. Se adaugă ceapa tocată fin, cele 2 linguri cu orez, piperul  și oul. Se amestecă bine și se modelează perișoarele. 

Când legumele sunt fierte se dă focul la mic și se adaugă perișoarele. 

Se adaugă frunzele de țelină și pătrunjel tocate mărunt. Se lasă să fiarbă la foc mic. Supa este gata dacă orezul din perișoare este fiert. Se potrivește de sare.

 Se servește cu frunze de leuștean deasupra.

Un comentariu: